Au fost reluate lucrările pe stadionul municipal “Francisc Neuman”

Lucrările pe stadionul municipal “Francisc Neuman” au fost reluate. Zilele acestea Firma SC Rulouri de gazon SRL, cea care a câștigat licitația pentru refacerea gazonului de pe noua arenă, a reluat lucrările de pregătire a terenului pentru montarea gazonului.

„Vă reamintim faptul că suprafața totală ce urmează să fie amenajată este de 9.840 mp. Aceasta va fi împărțită în două zone distincte, respectiv spațiu de joc cu o suprafață gazonată de 8.311 mp şi zonă perimetrală de 1.529 mp. Noul gazon va avea o instalaţie de încălzire şi un sistem de irigare, aceste investiții fiind asumate de Primăria Arad”, spun reprezentanții Primăriei Arad.

În paralel continuă lucrările de compartimentare a spațiilor existente. Constructorii lucrează săptămâna aceasta la compartimentarea interioară a Tribunei 1.

În scurtă vreme vor începe şi lucrările la instalația de nocturnă, ordinul de începere al acestora depinzând de eliberarea autorizaţiei de construire.

 

Adauga comentariu