Armata salvează Policlinica CFR. Valoarea totală a investiției este de 4,7 milioane lei!

Policlinica CFR din municipiul Arad își va recăpăta funcționalitatea pentru sprijinul sistemului medical arădean. Asta cu ajutorul Armatei Române.

„ Era momentul ca Policlinica CFR din municipiul Arad să își recapete funcționalitatea pentru sprijinul sistemului medical arădean. În urmă cu câtiva ani am insistat la nivel central să găsim o soluție pentru această clădire lăsată în paragină. Eram dispuși ca Policlinica CFR să intre în patrimoniul municipiului și să o refacem noi, din fonduri locale, însă am fost complet ignorați. 

Iată că astăzi, într-un final, putem spune că avem o bucurie dublă: clădirea Policlinicii CFR va fi modernizată. În vremurile dificile ne-am putut baza mereu pe Armată. Comandanții și medicii militari au răspuns prompt situațiilor cu care ne-am confruntat în pandemie, astfel că am mare încredere în viitorul Policlinicii CFR” , a declarat Călin Bibarț, primarul Aradului.

Prefectul județului Arad, Gheorghe Stoian a participat şi el la semnarea contractului de reabilitare al Centrului Medical ,,Policlinica CFR” alături de Marius Bălu, secretar de stat al Ministerului Apărării Naționale, dr. Dorin Blaiu, general maior, comandant al Diviziei 4 Infanterie "Gemina", colonel Sorin Homeag, director general al Spitalului Clinic Militar de Urgență "Dr.Victor Popescu" Timişoara. De asemenea, au fost prezenţi Iustin Cionca, preşedinte CJ Arad, Glad Varga, parlamentar, Horia Timiş, director D.S.P. şi dr. Gheorghe Domşa, director general C.A.S Arad.

 „Sunt onorat să anunț semnarea obiectivului de investiții Lucrări de intervenție la centrul medical de diagnosticare și tratament ambulatoriu cazarmă 3599 Arad. În cadrul acestei clinici specializate se vor asigura servicii medicale la standarde înalte pentru pacienții care sunt cadre militare și angajați civil din județele Arad și Bihor. Totodată, în funcție de necesitate, se va efectua și deplasarea pacienților de la Policlinică la Spitalul Clinic Militar de Urgență "Dr.Victor Popescu" Timişoara. Modernizarea Policlinicii CFR reprezintă o necesitate pentru sistemul medical din zona de vest a țării” , a declarat prefectul Aradului.

Valoarea totală a investiției este de 4,7 milioane lei, iar termenul de execuție este de 11 luni.

 

Adauga comentariu