Aradul, fără căldură. Zero lei este sprijinul guvernamental!

Încep problemele şi la Arad odată cu neprimirea unor sume de bani de la Guvern. Mai exact, Municipiul Arad nu a primit niciun leu de la Guvern pentru energia termică,  cu toate că încă din vara, a solicitat sume pentru acoperirea pierderilor induse de prestarea seviciului de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice.

23 milioane de lei a estimat municipalitatea arădeană că ar fi necesare pentru a putea menține prețul gigacaloriei la nivelul de anul trecut. Cu toate că în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern privind alocarea unor sume din fondul de rezervă bugetară pentru unele unități administrativ teritoriale, Aradul era menționat, în anexa actului normativ unde sunt cuprinse sumele alocate fiecăriei U.A.T, municipiul dispăruse.

 „Municipiul Arad a dispărut, cu toate că era singurul din județul Arad care solicitase sprijin pentru termie. Deși ni s-a spus ulterior că nu se dau municipiilor în această primă fază, am constatat că sunt municipii în țară -Constanța, Suceava și altele - care au primit bani, acestea, la fel ca și noi, înregistrând probleme la acest capitol. Este absolut necesar să primim un ajutor financiar cu atât mai mult cu cât Aradul contribuie foarte mult la bugetul național, iar pe de altă parte, nu din vina arădenilor sau a Aradului, în acest an, prețurile au luat-o razna la gaze. În plus nu consider că este corect ca Primăria Arad să acopere toate datoriile istorice ale CET-ului”, a declarat primarul Călin Bibarţ.

Fără intervenție guvernamentală, în condițiile achiziționării gazelor de pe piața liberă, prețul gigacaloriei ar putea ajunge și chiar depăși 1000 de lei. Este și motivul pentru care se amână pe cât posibil începerea furnizării agentului termic la nivelul Municipiului Arad. 

„Dacă am da drumul acum la termie, la prețurile de acum și fără nicio intervenție a statului ar însemna ca cetățeanul să plătească de 4 ori mai mult decât plătește azi, lucru cu care nu putem fi de acord! În schimb mă îngrijorează faptul că se tărăgănează de la nivel central o soluție și e deja destul de frig. Mă gândesc la școli, la grădinițe, unde este nevoie de căldură. Rămân optimist că pe săptămâna viitoare, în condițiile în care temperaturile se mențin scăzute, să putem începe furnizarea agentului termic, cu eforturile noastre până se vor ține de cuvânt așa cum au promis și vor interveni la nivel guvernamental inclusiv cu alocări de cote de gaz și alocări financiare.”, a completat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

În tot acest timp se poartă negocieri între cele două CET-uri pentru a se stabili condițiile contractuale valabile în acest sezon.

Adauga comentariu