Aradul ar putea avea doar șase parlamentari. Legea privind reducerea numărului de parlamentari la 300, adoptată tacit de Senat

Județul Arad ar putea avea, de la viitoarele alegeri legislative, doar șase parlamentari față de zece, atât câți sunt acum.

Senatul a adoptat tacit propunerea Partidului Mișcarea Populară (PMP) de reducere la 300 a numărului de parlamentari.

În momentul de față, județul Arad are trei senatori și șapte deputați. Dacă legea va trece de votul Camerei Deputaților, Aradul va avea doi senatori și patru deputați.

„Ne bucură faptul că Senatul a adoptat tacit această iniţiativă. Vom acţiona prin toate canalele de care dispunem pentru a aduce acest fapt la cunoştinţa românilor, care îşi doresc un Parlament redus la 300 de parlamentari. Fac apel la deputaţii care reprezintă Aradul în Camera Deputaţilor, de la PSD, PNL, ALDE şi UDMR să ţină cont de voinţa electoratului care s-a pronunţat pentru reducerea numărului de parlamentari şi să sprijine votarea cât mai curând a acestei iniţiative în Camera Deputaţilor”, a declarat Florin Remeţan, preşedintele PMP Arad.

Dacă acestă lege va fi adoptată ea își va produce efectele după alegerile parlamentare de la finele anului 2020.

Sursa foto: b1.ro

Adauga comentariu