Aradul amintit la cel mai grandios eveniment din istoria Asistenței Sociale

„Ne-au primit cu brațele deschise”, așa începe textul dedicat Aradului din Monografia „România se ridică în picioare pentru asistență socială”, lansată de președintele CNASR, Doru Buzducea, la cel mai rafinat eveniment care are loc la Ateneul Român și anume  Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială.

Aradul s-a ridicat în picioare pe data de 13 octombrie 2017, însă echipa decanului Doru Buzducea formată din Rosu Cristian, Diana Cristea, Ioan Durnescu și Smaranda Witec nu au uitat acest lucru. La Gala s-a vorbit în special despre speranță.

„În cadrul Galei Naționale de Excelență în Asistență Socială am lansat monografia "România se ridică în picioare pentru asistență socială", ca un tribut adus județelor și președinților noștri de filială pe aripile cărora a stat Campania CNASR. Când am pornit la drum în acest turneu național, am pornit cu gândul să mobilizăm asistenții sociali, oficialitățile centrale și locale, jurnaliștii, angajatorii, societatea civilă, universitarii, celebritățile implicate în campanii sociale, prietenii și susținătorii profesiei noastre, într-un scop comun acela de a reda demnitatea asistentului social iar asistenței sociale gloria și splendorile pe care le merită această nobilă profesie. În mod paradoxal, nouă ni se solicita ajutorul: «CNASR să schimbe grila de salarizare» - ne rugau colegii asistenți sociali, «CNASR să organizeze cursuri pe tematică socială pentru reprezentanții mass-media»- ne sfătuiau jurnaliștii, «puneți presiune pe guvern”»- ne povățuiau reprezentanții societății civile. Și-atunci ne-am dat seama câtă nevoie de speranță există în jurul nostru”, a spus decanul Doru Buzducea, în cadrul Galei.

Și anul acesta Gala a fost susținută de către Andreea Marin.

Andreea este alături de noi, de șase primăveri, pentru ca și ea crede și speră într-o lume și într-o viață mai bună. Speranța o întâlnim în centrele de plasament, pe paturile de spital, în penitenciare, în familiile care se confruntă cu sărăcia sau cu violența domestică, în inimile copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate sau în sufletul celor care se confruntă cu discriminarea, cu marginalizarea, cu stigmatizarea sau cu excluderea socială”, mai adaugă decanul Doru Buzducea.

La evenimentul în care a avut loc și lansarea monografiei au participat peste 800 de invitați din toată țara . Printre aceștia au fost și arădeni.

Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială  este un eveniment unic și de înaltă ținută în istoria asistenței sociale din România.

Credit foto: Vali Greceanu

Adauga comentariu