Arădenii prinşi fără mască au fost amendaţi

Polițiștii arădeni, împreună cu polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.

Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Au fost verificate 209 societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări, precum și 114 mijloace de transport în comun.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 173 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 45.250 de lei, dintre care 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.500 de lei, de polițiștii locali.

Toate sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de siguranță.

äRecomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent, în această perioadă, activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus”, declară Adina Aconstantinesei, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Adauga comentariu