Arădeanca Lara Pintea trăiește în Olanda de opt ani. Vrea să devină analist politic și nu exclude revenirea în România

Arădeanca Lara Pintea are 24 de ani și o treime din viață și-a petrecut-o în Olanda. A plecat din Arad la vârsta de 16 ani, decisă să își schimbe viața și să aibă un viitor mai bun. Speră ca într-o bună zi să ajungă analist politic.

Lara locuiește în orașul Heemskerk, situat la aproximativ 30 de kilometri de Amsterdam. „După ce am terminat clasa a zecea la Colegiul Tehnic Alimentar din Arad, am decis să plec în Olanda. Fusesem acolo într-o vacanță și am fost atrasă de limba vorbită și de oamenii de acolo. La început am făcut o școală pentru a învăța limba. Normal cursurile trebuiau să se întindă pe parcursul a doi ani, însă am reușit să învăț olandeza într-un singur an. Este o limbă grea, cu influențe germane. Sunt anumite sunete pe care le pronunți foarte greu. Mi-am continuat studiile echivalente cu liceul, iar apoi m-am înscris la facultate. Fac o facultate destinată administrației publice, sociologiei și politologiei”, povestește Lara.

Arădeanca spune că nu regretă faptul că a decis să plece din țară și afirmă că dacă ar fi să o ia de la capăt ar face la fel. Mai are trei ani până când își va finaliza studiile și speră ca pe viitor să ajungă analist politic, fiind pasionată de politică.

Printre pasiunile pe care le are se numără pictura. A început să picteze acum 10 ani, iar în Olanda a făcut un curs de specialitate. A început să picteze cu acril, iar acum preferă să folosească uleiul. „Pictura este o pasiune. La început am folosit acrilul, dar acum prefer să folosesc uleiul. Culorile sunt mult mai intense. Pentru a picta un tablou am nevoie și de cinci luni. Depinde de la caz la caz, în funcție de ceea ce doresc să exprim”, mai spune Lara Pintea.

Tânăra spune că s-ar întoarce în România în condițiile în care și-ar găsi o slujbă bine plătită.

Nu o tentează drogurile, deși în Olanda sunt legale

Lara Pintea spune că foarte des este întrebată, atunci când vine în România, despre droguri. Deși în „Țara Lalelor” drogurile ușoare sunt legalizate, tânăra spune că nu este atrasă de acestea. „Nu a existat o tentație a drogurilor pentru mine, deși alții merg special în Olanda pentru asta. Ele nu există în lumea mea, nu mă atrag deloc. Deși sunt accesibile, nu mă interesează”, povestește Lara Pintea.

Adauga comentariu