Anca a strigat în zadar după ajutor. A ajuns doar un cadavru plutind pe Mureş!

Anca Mureşan, o fată blondă, slăbuţă, sociabilă şi cu poftă de viaţa. Aşa era Anca în trecut, cu timpul a început să ajungă o umbră şi să cadă în depresie, iar astăzi vorbim despre cadavrul ei găsit de pompieri plutind pe Mureş (Pecica). A trăit 47 de ani, iar ultima perioadă a vieţii a trăit-o într-un chin. Deşi a cerut de nenumărate ori ajutor oamenilor legii şi nu numai, nimeni nu a luat nicio măsură pentru salvarea ei.

„A căzut pe mâna unui anturaj care a tras-o în jos cât de mult a putut. A pierdut bani, apartament, chiar şi minţile putem să spunem. Se droga şi nu mai ştia de ea. A cerut ajutor de multe ori poliţiei şi i-a chemat, deoarece era bătută, însă nimic. Stătea în centrul oraşului şi vecinii pot să spună cât era de chinuită. Anca nu mai era cea pe care o ştiam toţi din trecut. Nu a putut să scape de cei pe mâna cărora a picat. A încercat să strige după ajutor, dar nimeni nu a auzit-o”, este mărturia unei cunoscut al Ancăi.

Un fost iubit al ei mărturiseşte că Anca nu era aşa, că nu se droga. Că era o fată intelectuală cu care puteai aborda orice subiect. Iar o vecină a scris pe site-ul de socializare Facebook un mesaj. Asta după aflarea veştii că Anca s-a aruncat în Mureş:

„Femeia aceasta nu s-a aruncat în Mureș, și nici nu cred că avea intenția aceasta s-o facă dar după hărțuirea la care a fost supusă de acel bărbat care era zilnic pe urmele ei, aș spune că e vorba despre altă încadrare a faptelor și aici poliția știe despre ce este vorba ar trebui să se ia măsuri și acel individ să plătească pt ce i-a făcut!!! Intervalul orar in care scandalurile erau  noapte de noapte la locuința ei sunt și ar fi normal să fie înregistrate de către organele abilitate și la care ar fi fost normal să se ia măsuri de la prima plângere împotriva acelui individ”.

În urmă cu aproximativ o lună Anca a postat pe pagina ei de Facebook un mesaj în care descria fiecare persoană care îi datora bani. Disperarea ei se citea în cuvinte. A scris şi cine i-a luat apartamentul şi tot. Mesaj, care a fost şters la scurt timp, probabil după ce a primit ameninţări. A rămas fără casa părintească, fără haine şi mobila din interior. În timp Anca şi-a pierdut prietenii, bunurile, banii şi în final viaţa.

 

 

Comentarii

Lelutica

21.07.2021 19:30

Deja toata lumea stie ca in România, institutiile statului care ar trebui sa asigure cetatenilor acestei tari un drept stipulat in constitutie, adica,  Art. 22 – Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, este doar o poveste !!!!

Adauga comentariu