Amenzi pentru firma care se ocupă de deszăpezire în județul Arad. Nu au curățat două drumuri importante

În județul Arad drumurile, pe timp de iarnă, nu au fost curățate cum ar trebui, astfel, scoietatea care se ocupă de ele a fost amendată de către polițiștii din cadrul Secției 8 Rurală Săvârșin (respectiv PP Vărădia de Mureș și PP Petriș).

Aceștia au aplicat două sancțiuni contravenționale (în valoare de 14.500 de lei fiecare) societății comerciale responsabile cu deszăpezirea drumurilor.

„Mai exact, a fost constatată de către colegi neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului pe timp de iarnă pe DJ 707C (tronsonul Julița-Slatina de Mureș) și DJ 707 (tronsonul Petriș-Obârșia)”, a declarat gent șef adjunct, Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

Firma care se ocupă de deszăpezire în județul Arad este SC Inteco Holding SRL, societate cu care Consiliul Județean Arad are încheiat contract. SC Inteco Holding SRL a câștigat în 2015 contractul de deszăpezire pentru Județul Arad.

FOTO: arhivă

Adauga comentariu