Alianța Vestului zbiară după bani, dar are excedent bugetar de peste 100 de milioane de euro. Nu sunt capabili să cheltuiască cât au, dar mai cer în mod ipocrit

Cel mai simplu lucru în politică este să te dai împușcat în aripă, victimă a odioșilor de la guvernare. Să zbieri tot timpul că ai vrea să faci una alta pentru cetățenii care te-au votat, dar că ăilalți nu te lasă. Așa și cu datul din clanță al primarilor din Alianța Vestului care se lamentează că nu au bani.

O simplă lecturare a hârtiilor oficiale ne arată că vestita Alianță are un excedent bugetar de 506,305 milioane de lei. Adică peste 100 de milioane de euro, după cum urmează:

Arad: 168,059

Cluj: 251,446

Timisoara: 9,931

Oradea: 76,872 lei

TOTAL: 505 mil

Ei zbiară, ăia care li se uită în gură îi cred, că nu-i verifică. Și ei știu că nu-i verifică nici unul dintre cei care-i votează cu ochii închiși și urechile surde la cei care le spun că altfel stă situația, că ce fac acești patru ipocriți politici este doar joc de imagine și atât.

Nu au fost capabili să cheltuiască anul trecut peste 100 de milioane de euro. Ori și-au construit prost bugetul, ori habar nu au avut pe ce se pot baza, ori nu au finalizat investițiile pe care au promis să le finalizeze anul trecut, ori nu s-a făcut para-ndărătul cât trebuie, sau câte puțin din toate acestea.

Nu știm dar vom afla.

Până atunci vă las să admirați cum îi crește excedentul lui Boc, în fiecare an, mai ceva decât imaginea de bătător în tobă, amestecător în mămăligă, vatman, cosaș – orice, numai edil de oraș nu.

Adauga comentariu