Adevărat sau fals? Cum consumăm fructe, legume şi carne – în opinia unui nutriționist arădean

Nutriţionistul arădean Vlad Roşca ne vorbeşte despre cât de adevărate sau false sunt unele mituri cu privire la consumul de carne, fructe şi legume.

Fructele ne ajuta să slăbim!

Fals. Fructele conțin fructoză care este zahărul din ele, ne pot ajuta în procesul de slăbire având un numar mic de calorii, dar nu în mod implicit ne vor slăbi fructele. Mai mult de atât, sunt fructe care îngrașă fiind interzise în orice dietă de slăbit. Sunt fructe recomandate în dietele de slăbit care au anumite proprietăți de stimulare a metabolismului însă sunt în numar mic.

 Carnea îngrașă!

Fals. În primul rând carnea slabă este numărul unu în dietele de slăbit pentru că nu conține grăsimi și carbohidrați numai proteine indispensabile în procesul de slăbire. Carnea grasă în special cea de porc este interzisă pentru grăsimea pe care o are în componență.

Mâncatul după ora 19:00 îngrașă!

Fals. Mesele trebuie să fie dese și mici pentru a ține metabolismil activat mereu, ultima masă trebuie să fie cu circa două ore înainte de culcare. Dacă vei dormi la 12 iar ultima masă o servești la șapte seara corpul poate intra în catabolism, astfel te vei îngrășa. Corpul nu va mai fi în funcția anabolică, de metabolizare și ardere a grăsmilor. Va depunde grăsime printr-un proces de "auto protejare" pentru a avea "resurse de energie".

Carbohidrații îngrașă!

Fals: carbohidrații sunt sursa noastra de energie atât a corpului cât și a creierului. Carbohidrații trebuie consumați atât cât are nevoie corpul în funcție de activitatea fizică zilnică, surplusul transformandu-se în țesut adipos. Eliminarea completă a carbohidraților din dietă poate cauza dezechilibre majore și diminuează starea generală considerabil.

Grăsimile bune sunt ideale pentru slăbit!

Adevărat. Grăsimile sănătoase precum: ulei de in, ulei de dovleac, seminte (nuci, migdale, caju, fistic, alune), avocado, unt de arahide, sunt foarte utile în procesul de slăbire ajutând metabolismul și oferind energie. Totuși acestea conțin multe calorii de aceea cantitatea ingerată trebuie să fie mică și să reprezinte 30% din totalul macronuțrienților zilnici.

Nu mânca seara carbohidrați că te vei îngrășa!

Fals. Atâta timp cât nu depășești numărul de grame de carbohidrați necesari ție pentru o zi poți să mănânci oricând carbohidrații. Poți să îi împarți în toate mesele sau doar în câteva. Cheia este să nu depășești acea limita a ta.

Toate legumele ajută la slăbit!

Fals. Legumele sunt esențiale în procesul de slăbire, oferă macronutrienți de bună calitate și sunt sărace în calorii. Totuși există câteva excepții precum porumbul și cartofii care conțin amidon, acesta transformandu-se în țesut adipos.

Condimentele ajuta la slăbit!

Adevărat: toate condimentele cu excepția zahărului și a sării normale de masă sunt benefice în procesul slăbirii fie îmbunătățind digestia și tranzitul intestinal, fie acceleâand metabolismul. Alternativa pentru sare este sarea de mare sau cea de Himalaya.

Îndulcitorii și zaharina îngrașă!

Fals. Nu sunt foarte sănătoși, este adevărat, însă în dietele de slăbit sunt utili pentru preparate dulci atunci când simțim nevoia gustului și pentru a nu sabota dieta.

Proteinele sunt cheia slăbirii!

Adevărat! Proteinele sunt cei mai importanți nutrienți în procesul de slăbire. Fără proteine slăbirea nu se face din grăsime, ci din masa musculară.

Bărbații slăbesc mai repede decât femeile!

Adevărat. Motivul este de natură hormonală. Femeile au nivelul de estrogen crescut, iar bărbații cel de testosteron. Acesta favorizează creșterea metabolismului și arderea grăsimilor în timp ce estrogenul favorizează retenția de apă și formarea de adipocite. Desigur, acest lucru nu înseamnă că femeile nu vor slăbi, diferența e ca bărbații sunt ușor mai rapizi în acest context.

Brânzeturile și mezelurile îngrașă!

Adevărat. Cu excepția iaurtului degresat sau grecesc, a brânzei degresate și a brânzei cottage, toate brânzeturile, laptele și mezelurile îngrașă considerabil.

Fructele deshidratate sunt bune în diete de slăbit!

Fals. Prin procesul de deshidratare rămâne doar zahărul din fructe, acesta suferind un proces chimic prin care se transformă din fructoză în zahăr rafinat ceea ce va duce la îngrășare precum dulciurile sau produsele de patiserie.

Numărul de calorii se schimbă în funcție de modul de a găti un aliment!

Adevărat. De exemplu, 100 g piept de pui crud are 103 calorii, gătit la grătar are 130 în timp ce fiert sau la cuptor are 145 calorii. La fel este și cu celelalte alimente. Procesul termic schimbă valoarea nutrițională.

Adauga comentariu