Adela Cristea - aşa cum o cunosc doar apropiaţii: „mă cățăram prin copaci și îmi construisem într-un nuc bâtrân, din grădină, o adevărată cazemată”

Cunoscută pentru implicarea în viaţa civică, politică şi economică a Aradului, Adela Cristea este una dintre femeile de succes ale urbei. Despre implicările ei în cele amintite mai sus se ştie, însă puţin sunt cei care ştiu cu adevărat cine este Adela Cristea, ce pasiuni are, cum era ea în copilărie, cum şi-a îndrumat apropiaţii şi mai ales cum a reuşit prin ambiţie să practice mai multe sporturi. Despre toate astea Adela ne povesteşte în rândurile de mai jos. Familia, pasiunile, cariera de succes toate reprezintă femeia care a devenit azi. Născută la Săvârşin, Adela a iubit mereu natura şi sportul. De la sport a învăţat că la baza oricărei reușite stă foarte multă muncă, că fair-play-ul și corectitudinea sunt mai importante decât rezultatul.

„M-am născut acum 46 de ani, la Săvârșin, un sat frumos, între dealuri, pe Valea Mureșului. Părinții mei sunt profesori, mama de limba română și tata de educație fizică. Asta mi-a indus încă din copilărie 2 repere importante: să mă exprim și să scriu întotdeauna corect în limba română (ceea ce ar putea părea paradoxal, eu fiind pe jumătate, după tată, etnic german) și să fac sport. În copilărie tata intra de multe ori la mine în cameră, îmi închidea cărțile și-mi arăta pe ceas: o oră; sau 2 ore. Asta însemna că trebuie să ies afară și să alerg și să mă întorc abia când se împlinește timpul ăla. Iar la Săvârșin, cu atâtea văi și dealuri, chiar aveai unde alerga”, mărturiseşte Adela Cristea.

Aceasta crede că sportul i-a modelat caracterul. Din sport a învățat că la baza oricărei reușite stă foarte multă muncă, că fair-play-ul și corectitudinea sunt mai importante decât rezultatul și că indiferent câte dificultăți îți ies în drum, cel mai important e să perseverezi. Îşi aminteşe şi acum perfect două lucruri pe care i le spunea tatăl ei de multe ori, când era copil și care acum, privind în urmă peste ani, realizeză ce impact major au avut în viața ei. „Prima era: «dacă nu-ți propui să ajungi campion mondial nu ai să ajungi nici campion județean niciodată». Evident, n-am ajuns campion mondial, dar campion județean am fost, de mai multe ori, la mai multe sporturi. Iar asta m-a obișnuit, de când eram copil, să-mi setez standarde foarte ridicate și să-mi propun mereu, în orice domeniu aș activa, să fiu cea mai bună. A doua zicală a tatălui meu, pe care în timp am realizat că o spunea în glumă, dar eu o luam la vremea aia foarte în serios, era: «Nu contează dacă pierzi într-o competiție. Poți să fii și pe ultimul loc. Nu e nici o rușine. Dar niciodată să nu abandonezi. Dacă abandonezi, atunci te muți la alt număr de casă». Îmi dau seama acum, peste ani, cât de mult m-a marcat fraza asta. Pentru că în orice demers pe care l-am început, indiferent de câte greutăți mi-au ieșit în cale, niciodată nu am luat abandonul în considerare, ca o opțiune. Nici pentru mine, nici pentru alții. Iar de-a lungul anilor, în momente grele, de multe ori i-am împins din spate și pe alți prieteni de-ai mei atunci când simțeam că sunt pe punctul să abandoneze. Cred că acea teamă de abandon m-a urmărit de-a lungul anilor”, mai afirmă Adela.

Cel mai drag sport: schiul de fond

Despre ea mulţi oameni ştiu că aleargă inclusiv distanțe lungi, maratoane. Dar ăsta e un hobby de amator, dobândit târziu, ca adult, după o pauză de 20 de ani în sport. Puțini probabil însă știu că în copilăria ei a luat sportul foarte în serios. Și că deși a făcut multe sporturi (atletism, baschet), cel mai drag ei și cel la care a avut cele mai bune rezultate, e unul mai puțin comun: schiul de fond. Împreună cu “fratele lui” mai complex, biatlonul.

„Timp de 6 ani am fost campioană județeană fie la schi fond, fie la biatlon, fie la ambele. Așa că am reprezentant Aradul la multe campionate naționale. Iar împreună cu echipa (care se compunea din 6 membri: 3 fete și 3 băieți) am fost multipli campioni județeni la o altă probă de iarnă, PTAP (Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei). Lăsând numele propagandistic la o parte (specific vreunurilor ălora) era o competiție complexă, o combinație între schi de fond, orientare turistică, tir, acordarea primului ajutor, poligon cu obstacole, etc., de la care am învățat foarte multe. Una din poze e de la Vatra Dornei, din 1987, la unul din campionatele naționale la care reprezentam împreună cu echipa Aradul. În anul ăla am concurat la Naționale la 3 probe (fiind triplu campion județean): schi fond, biatlon și PTAP, iar cea mai bună clasare anțională a mea a fost locul 7 la biatlon”, adaugă arădeanca.

Tot din domeniul sportului, în copilăria ei tatăl era unul din co-organizatorii turului ciclist al județului Arad, o activitate care dura o săptămână, timp în care străbătea județul pe biciclete, în ture de 60-80 km/zi, dormea în corturi, găteau mâncarea la ceaun și organizau o mulțime de competiții și activități faine.

„ Primul an în care a străbătut județul pe bicicletă, în turul ăsta, a fost în clasa a IV-a. Cred că am fost cel mai tânăr participant care a făcut turul ăsta cap-coadă vreodată. Una din poze e alături de ceilalți copii din Săvârșin, la startul unuia din tururile cicliste”, mai mărturiseşte Adela.

 

După anii de liceu, în Arad la Moise Nicoară (de fapt ei au fost una din cele 4 generații care au început liceul la Ioan Slavici și l-au terminat la Moise Nicoară), a plecat la Facultate la Timișoara, iar ăla a fost și momentul în care s-a oprit din sport. Apăruseră alte provocări, alte priorități: anii de studiu, cu 2 Facultăți (Economie și Drept) pe care le-a făcut aproape în paralel, îmbinate cu mai multe burse de studii în străinătate, la Gent (Belgia), Gottingen (Germania) și Washington (SUA).

În urmă cu 15 ani a fondat Ascent Group. Primul business românesc de consultanță

„Iar imediat după Facultate familia mea și profesia mea, cărora am încercat să le dedic cât mai mult timp, așa că n-a mai fost timp și pentru sport. Am fost o mamă tânără, cel puțin după standardul de azi, Vladimir s-a născut când aveam doar 24 de ani, iar Ligia când aveam 27, așa că în anii care au urmat m-am străduit să echilibrez profesia de părinte, pe care o cosider în continuare cea mai importantă și provocatoare profesie din viața unui om, cu construirea unei cariere profesionale. Am lucrat câțiva ani într-o companie multinațională, câțiva ani într-o firmă internațională de consultanță, am predat vreo 15 ani la Facultate (în paralel cu munca din domeniul privat), iar în urmă cu exact 15 ani am fondat Ascent Group. Iar de atunci mă străduiesc, alături de colegii mei, să transformăm acest grup de firme într-o realitate frumoasă, care să aducă plus valoare oamenilor și comunităților în care activăm. Am fost ambițioși de la bun început, ne-am propus să devenim o companie regională, cu birouri în mai multe țări din zonă și cu proiecte internaționale și cred că am fost primul business românesc de consultanță care a îndrăznit să se extindă în afara granițelor țării. Azi suntem prezenți cu 8 birouri în 4 țări (România, Rep Moldova, Bulgaria și Serbia), și o echipă de 40 de colegi și colaboratori. Dar dincolo de numere, cel mai mândri suntem de faptul că am reușit să dezvoltăm o cultură a serviciilor în care să le fim foarte aproape clienților noștri, să le înțelegem nevoile și provocările și să îi ajutăm să le depășească, în fiecare zi. E o mulțumire care trece cu mult dincolo de recompensa financiară”, adaugă Adela.

Mai este un lucru de care Adela este mândră. „Că deși multă lumea spune că în domeniul nostru de activitate, «dacă vrei să contezi trebuie să fii la București», noi am sfidat regula asta și am demonstrat că se poate și altfel. Chiar dacă avem un birou și în București, am rămas cu sediul central în Arad, și de aici coorondăm întreaga activitate a grupului nostru de firme. Și pentru că așa cum din copilărie îmi propuneam mereu «să fiu prima», atunci când intram într-o competiție, și într-o mare parte din ariile de consultanță în care activăm am convingerea că am reușit în timp să devenim cei mai buni, mult mai buni decât majoritatea competitorilor noștri «din capitală». Locația azi chiar nu ar mai trebui să conteze. Dar experiența, orientarea reală către nevoile clienților și calitatea serviciilor chiar trebuie facă diferența. Și le spun asta de multe ori copiilor, atunci când sunt invitată la școli să le vorbesc despre dezvoltarea în carieră. Nu contează deloc dacă pornești de la Arad, București, sau New York. Contează doar cât de mult îți dorești să fii cel mai bun într-un domeniu și cât de mult ești dispus să înveți și să muncești ca să ajungi acolo”, spune  Adela Cristea despre carieră.  

Implicată în diferite iniţiative

După cum spuneam la început, arădenii o cunosc pe Adela şi în urma activităţii civice şi politice. Aceasta mărturiseşte că încă de mică a fost o persoană care nu putea să stea deoparte, care se implica, lua atitudine, sau se apuca să organizeze lucrurile în locul altora.

„Mama îmi spunea de multe ori: «Doamne, pentru tine Revoluția a venit fix la timp, altfel nu te vedeam bine!». Pentru că mi-ar fi fost extrem de dificil să nu-mi spun opinia și să nu reacționez la nedreptate. Așa că în anii ’90, în mod firesc și natural am început să mă implic în diferite inițiative pe care le vedeam ca având șanse să schimbe România în bine.

Am început prin implicarea într-o organizație studențească, AIESEC, în care am petrecut câțiva ani importanți pentru formarea mea. Dar la un moment dat am simțit că nu vom reuși să schimbăm fundamental lucrurile dacă nu ne implicăm dincolo de zona civică, în cea politică. Așa că în anii studenției mele m-am implicat în singurul partid pe care-l vedeam la vremea  respectivă ca ducând o luptă reală pentru democratizare și pentru îndepărtarea reminiscențelor comuniste care încă ne bântuiau țara (și din păcate unele le mai simțim și azi): PNTCD. Îl admiram pe Corneliu Coposu și în același timp mă simțeam reprezentată de doctrina creștin-democrată, o doctrină de centru-dreapta, deopotrivă orientată spre liberalizarea economiei, dar și pe comunitate și oamenii care o compun. Am fost implicată câțiva ani buni în politică, ca lider al Organizației de Tineret a PNTCD Arad, apoi Vicepreședinte la nivel național și Președinte al Organizație de Femei la nivel național. Iar în 1996 am coordonat campania președintelui Emil Constantinescu în partea de Vest a României și totodată departamentul de presă al Convenției Democrate (CDR). Am învățat multe în anii de politică, eu sper că am și reușit să schimb lucruri în bine, dar în același timp am învățat și că politica nu e pentru mine. Ca să folosesc o expresie neacademică: «nu am stomac pentru asta». Există mult prea multă încrâncenare și lipsă de rațiune în societatea românească atunci când vine vorba de politică, mult prea multe jigniri și extrem de multă răutate. Am văzut cum politica îi schimbă în rău pe oameni și mi-am pierdut respectul pe care-l aveam înainte pentru unii dintre ei. Cred în continuare că e esențial pentru România ca oamenii de calitate și de bună credință să se implice, dar cu siguranță știu că eu nu sunt făcută pentru asta.

Dar pentru că îmi pasă în continuare foarte mult de ce se întâmplă în lumea din jurul meu, în comunitatea în care trăiesc, după ieșirea din politică, în anul 2000 (mi-e foarte greu să cred că sunt deja 20 de ani!), m-am reimplicat activ în activitatea civică. Timp de câția ani am inițiat și coordonat diferite proiecte în cadrul unui ONG, Mișcarea Arădeană, cele mai cunoscute probabil fiind două proiecte educaționale: “Arad, dragoste mea” și “Academia Arădeană de Lideri”. Cu proiectul “Arad, dragostea mea” am ajuns de-a lungul anilor la peste 5.000 de copii din școlile arădene, învățându-i prin joacă lucruri despre istoria și cultura Aradului și cultivându-le atât mândria de a fi arădeni, cât și dragostea și grija pentru oraș. Iar prin “Academia Arădeană de Lideri” am pus bazele unor proiecte civice care s-au dezvoltat ulterior frumos în comunitate, și mă bucur să văd cum mare parte din cei care au participat în acel proiect construiesc mai departe inițiative frumoase pentru oraș”, adaugă Adela.

Familia, pe primul loc

Pentru Adela contează cel mai mult familia ei. A mărturisit că i-ar plăcea să spună mai multe despre copiii ei, care au devenit acum doi adulți frumoși și responsabili. Dar știe că lor nu le-ar place asta.

„Sunt mult mai modești decât mine și de multe ori mă tachinează din cauza asta. Vladimir studiază în Olanda, la Rotterdam, iar Ligia tocmai a terminat liceul și se pregătește pentru Facultate. Iar pentru noi, ca părinți, din această toamnă va începe o nouă perioadă în viață, o nouă provocare: cea de a ne construi un nou mod de a trăi, fără a-i mai avea pe copii în casă.

Cred însă că va ajuta foarte mult faptul că împărtășim aceleași valori, că avem multe pasiuni comune, dar în același timp fiecare are și un hobby al lui, pe care celălalt îl susține: Claudiu și-a redescoperit în ultimii ani pasiunea pentru muzică, cântă la bas, de multe ori acasă, dar și împreună cu un grup de prieteni. Iar eu m-am întors la sport, după mulți ani de pauză”, afirmă Adela.

Regăsirea ei cu sportul a fost o poveste interesantă. În urmă cu 6 ani şi-a rupt piciorul într-o excursie de week-end în Retezat. Pentru ea 6 săptămâni de imobilitate, cu piciorul în ghips, erau echivalentul unei catastrofe. Așa că pe lângă faptul că a încercat să-şi continue cât mai mult viața în perioada aia (a ținut și traininguri cu piciorul în ghips și cu cârje) a decis și că după ce renunță la ghips vrea să-şi propună să fac ceva ce nu crede că ar reuși. Așa că şi-a propus să alerge un seminaraton (21 km): „La vremea aia alergam maxim câteva sute de metri. La început a fost doar o chestie de ambiție și remobilizare după fractură, dar apoi a devenit o obișnuință. La fix un an după fractură am alergat primul meu semimaraton la Budapesta, iar apoi au urmat altele, tot mai multe, iar în final a devenit inevitabil să-mi propun să alerg și măcar un maraton (42 km). L-am alergat pe primul la Viena, acum 3 ani, și pe al 2-lea la Amsterdam acum 2 ani. Iar de la asta până la a îmbina prezentul cu pasiuni din copilărie era doar un pas. Așa că am început să combin alergatul cu bicicleta și înotul, am alergat deja în ultimii 2 ani două triatloane, iar următorul meu vis e ca în cel mult 2 ani să particip la un Half Ironman (asta înseamnă 1.9 km înot, 90 km pe bicicletă și and 21 km în alergare, toate legate între ele.

Asta pentru că în continuare, la fel ca în copilărie, cred că la orice vârstă trebuie să-ți propui lucruri noi care să-ți împingă limitele, lucruri pe care crezi că nu ești în stare să le faci, pentru ca apoi să-ți demonstrezi că totuși ai reușit. Asta încercăm și la Ascent Group, în fiecare zi, învățând lucruri noi și setându-ne noi provocări. De exemplu recent am început să implementăm un proiect de automatizarea serviciilor bazându-ne pe Inteligența Artificială, pentru că vrem să rămânem în avantgarda domeniului nostru de activitate. Iar în plan personal, mă strădui să mă provoc pe mine însămi în fiecare zi, atât prin sport, cât și prin lucruri noi pe care încerc să le învăț mereu. Dar cea mai mare provocare, pentru fiecare dintre noi, cred că rămâne întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem la finalul fiecărei zile: am reușit azi să fiu un om puțin mai bun decât ieri?”.

Dacă tot ne-a vorbit despre momente importante din viaţa ei, Adela Cristea ne-a dezvăluit şi ce fel de copil şi adolescent era: „eram foarte băiețoasă; niciodată nu mă jucam cu păpușile, în schimb jucam fotbal cu băieții pe stradă, mă cățăram prin copaci și îmi construisem într-un nuc bâtrân, din grădină, o adevărată cazemată în care ne ascundeam cu toți copiii din vecini; îmi plăcea grozav matematica și din clasa a 5-a până într-a 12-a am visat că o să mă fac profesor de matematică; m-am răzgândit chiar la final de liceu; venise între timp Revoluția și se schimbase lumea în jurul nostru, așa că am făcut o schimbare de ultim moment”.

În anii ’90, împreună cu mai mulți prieteni a contribuit la fondarea primului Club de Rock din România (Rock Only).

„Pentru că toți prietenii mei, în afară de mine, cântau la câte un instrument sau la voce, mie mi-a rămas ca unic rol posibil să caut trupe care să vină să cânte la Arad și să prezint concertele. Așa că în primii mei ani de studenție în Timișoara trăgeam cu urechea pe la toate subsolurile de unde se auzeau cântând trupe de începători (pe vremea aia nu exista internetul), iar unde mi se părea că se aude ceva ok, coboram, vorbeam cu ei și îi invitam să cânte la Arad. Așa au ajuns la clubul nostru de rock câteva trupe care pe vremea respectivă erau anonime, dar care ulterior au ajuns foarte cunoscute în acei ani (Quo Vadis, Ultimatum, Neurotica, etc)”, mai adaugă Adela.

Unul din cele mai impresionante momente din viața ei a fost întâlnirea, în 1997, cu Majestatea Sa Regele Mihai. A fost prima vizită a Regelui la Arad, iar ea a primit sarcina să modereze întâlnirea Majestății sale cu reprezentanții organizațiilor de tineret civice și politice. Pentru Adela a fost un moment încărcat de o emoție pe care o resimte și azi.

Adauga comentariu