Accident pe plaja din Ghioroc! O fetiţiă de trei ani era să rămână fără un ochi

O fetiţă de doar trei ani s-a accidentat la locul de joacă amenajat pe plaja lacului din Ghioroc. Aceasta a mers în zona amenajată pentru copii şi la un moment-dat s-a urcat pe scările care duceau la un tobogan.

Fetiţa s-a lovit într-o bucată metalică rămasă neizolată, un şurub care ajuta la prinderea unor părţi componente ale toboganului.

Rana s-a produs în zona arcadei, foarte aproape de ochiul stâng. A sângerat serios, drept urmare a fost solicitată intervenţia ambulanţei pe plaja de la Ghioroc.

„Dacă se lovea mai jos cu câţiva milimetri putea rămâne fără ochi”, spune unul dintre martodii la accidentul fetiţei.

Şi poliţiştii au venit la faţa locului, au consemnat cele întâmplate, au luat declaraţii şi urmează să stabilească pe cine vor trage la răspundere.  

 

Adauga comentariu