Accident mortal pe DN 7, în județul Arad!

În această dimineață, în jurul orei 07.05, pe D.N.7, pe raza localității Cicir, a avut loc un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane. La fața locului, polițiștii Serviciului Rutier au identificat un bărbat de 35 de ani, din Galșa, conducător al unui autoturism care se îndrepta dinspre Sâmbăteni înspre Arad și o femeie, de 79 de ani, de cetățenie austriacă, pieton. În urma impactului între autoturism și pieton, acesta din urmă a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Adauga comentariu