Accident mortal în Arad. Şoferul nu avea permis!

Un bărbat a murit după ce s-a izbit cu maşina de un copac. Accidentul rutier a avut loc la intrarea în localitatea Ineu dinspre Șicula. La faţa locului a fost trimis şi un elicopter SMURD însă nu s-a mai putut face nimic pentru bărbat.

„Astăzi, în jurul orei 12,00, un bărbat de 53 de ani, din Șicula, în timp ce conducea un autoturism pe DN 79/A, dinspre Șicula spre Ineu, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac. În urma impactului bărbatul și-a pierdut viața. Din verificările efectuate s-a constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere”, au declarat reprezentaţii IPJ Arad.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier.

FOTO: ISU Arad

Adauga comentariu