Accident cu zeci de persoane, în Arad. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Un accident rutier grav a avut loc, marți dimineața, între un microbuz și un autoturism.

,,Accidentul s-a produs pe strada Bogdan Voevod (zona service Verbița). Nu sunt victime încarcerate. S-a activat Planul Roșu de intervenție a județului Arad", a declarat George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad.

UPDATE 1: George Pleşca mai declară că la sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite 23 de persoane. 20 de pasageri plus şoferul în microbuz, două persoane în autoturism. La spital vor fi transportate şapte victime, toate în viaţă, în stare bună, cooperante, conştiente. Celelalte persoane refuză transportul la unitatea spitalicească. 

UPDATE 2: Reprezentanţii IPJ au declarat:

„În această dimineață în jurul orei 7.15 a avut loc un accident rutier în municipiul Arad.

Din cercetări a reieșit că un bărbat de 47 de ani, din localitatea Păuliș, care conducea un microbuz cu 23 de pasageri, pe strada Făntânii, la intersecția cu strada Bogdan Voievod a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 48 de ani, din municipiul Arad, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă.

În urma impactului au rezultat rănirea ușoară a 5 pasageri care au fost transportați la spital, ceilalți fiind în stare stabilă.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul”.

Adauga comentariu