ABUZ! Preşedintele unei secţii de votare din Arad a dat afară toată presa, deşi jurnaliştii au prezentat acreditări!

Preşedintele secţiei de votare numărul 103 din municipiul Arad, Remus Giurgiu, a dat afară toţi jurnaliştii care doreau să facă fotografii şi să filmeze. La această secţie de votare, situată pe strada Posada din municipiul Arad, urmează să voteze primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Tocmai de aceea şi afluxul de jurnalişti. Cu toate că reprezentanţii presei au prezentat documentele de acreditare, preşedintele secţiei i-a poftit afară. Acesta a invocat necesitatea unor ecusoane, însă acestea nu erau puse în piept, ci prezentate preşedintelui. Ziariştii au prezentat documentele eliberale de Biroul Electoral Judeţean Arad!

Am fost prezenţi şi în alte secţii de votare, însă nimeni nu ne-a îngrădit dreptul de a lua imagini. Contrazis de jurnaliştii prezenţi la faţa locului, preşedintele acestei secţii a telefonat la Biroul Electoral Judeţean, însă a spus că nici cei de aici nu l-au lămurit.

Acum ţine presa la uşă, până va primi lămuriri.

UPDATE. După ce primarul Gheorghe Falcă a intrat în secţie pentru a vota, nu a mai fost nicio problemă cu fotografiatul şi filmatul. Jurnaliştii au fost lăsaţi să îşi facă treaba.

Adauga comentariu