Zece cetăţeni din Algeria și Palestina, depistați în zona vămii Turnu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, judeţul Arad, au depistat zece cetăţeni din Algeria şi Palestina, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

„Acţionând in baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu – I.T.P.F. Oradea, împreună cu un echipaj de jandarmi din cadrul I.J.J. Arad - Grupa de Jandarmi Pecica, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale, în zona de responsabilitate. Astfel, la  aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră, au depistat zece persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. Întrucât persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră, au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu pentru continuarea cercetărilor. Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că cei în cauză sunt zece cetățeni din Algeria și Palestina, dintre care trei bărbaţi, două femei şi cinci minori. În cadrul cercetărilor, s-a mai stabilit că adulţii au vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, iar minorii între 9 şi 17 ani,  fiind solicitanţi de azil in ţara noastră. De asemenea, adulţii au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei”, spun reprezentanții Poliției de Frontieră.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de persoanele în cauză, la finalizare urmând a se dispune măsurile legale care se impun.

Adauga comentariu