A venit să-şi caute un loc de muncă în Arad, dar a poposit pe o bancă să consume alcool. Amendă a primit şi pentru aruncarea mucurilor de ţigară pe jos!

Domeniul public din municipiul Arad începe să fie din nou „murdărit” de cei care nu ştiu să arunce la gunoi un ambalaj sau mai rău mucurile de ţigări.

Ba mai mult de atât sunt persoane care încă nu au înţeles că pe domeniul public nu se consumă băuturi alcoolice. Pentru a mai disciplina din ei, poliţia locală a trecut la amenzi. Primul care trebuie acum să scoată bani din buzunar este un cetăţean care în zona Boul Roşu, cea semnalată şi de noi că se bea fără jenă şi se consumă droguri, a încălcat măsurile minime de bun simţ, dar şi legea. Omul a băut de faţă cu poliţişti şi tot de faţă cu ei a aruncat pe jos mucuri de ţigară.

Astfel, politiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publica si Circulaţie au sancţionat două persoane care se aflau în staţia de autobuz Piaţa Romana, zona Boul Roşu.

„O sancţiune s-a aplicat în cuantum de 500 lei pentru consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, chiar în faţa politiştilor locali, fiind încălcate prevederile Legii nr. 61 din 1991. Aceleiaşi persoane i s-a aplicat o sancţiune în cuantum de 1501 lei pentru încălcarea prevederilor HCLM 162 din 2006 privind gospodarirea municipiului, aruncând pe jos mucuri de tigară, cu toate că politiştii locali erau de faţă”, spun reprezentanţii Poliţiei Locale Arad.  

Persoana are domiciliul în judeţul Prahova şi a venit în Arad în căutarea unui loc de muncă.

De asemenea, o alta persoană care a aruncat mucuri de ţigară pe jos a fost sancţionată cu avertisment de către politiştii locali pentru încălcarea prevederilor HCLM 162 din 2006.

Nu doar zona respectivă este plină de mucuri de ţigară, ci şi parcurile sau chiar trotuarele din centrul oraşului. Cetăţenii nu au învăţat încă unde să le arunce, fiindu-le mai comod să le dea drumul exact acolo unde termină de fumat. Cei care sunt prinşi sunt puşi şi să măture. 

Adauga comentariu