Vă mai aduceți aminte de abureala cu complexul sportiv de pe Mărului? Acum șase ani, Falcă promitea: șase terenuri de tenis, patru de baschet, două de handbal, două de fotbal și unul de rugby

În vara anului 2014, autoritățile locale promiteau realizarea unui complex sportiv pe strada Mărului. Întreaga zonă urma să fie modernizată, iar pentru realizarea studiului de fezabilitate s-a alocat suma de 100.000 de lei.

Ei bine, până astăzi, la început de 2020, nu s-a făcut nimic, decât pe hârtie, așa cum Primăria Arad ne-a obișnuit de o bună bucată de vreme. Dacă vreți să vă distrați (mă rog, să plângeți), citiți în rândurile de mai jos, declarația făcută de primarul de la acea vreme, Gheorghe Falcă.

”În acea zonă vom intra cu o modernizarea foarte mare. Proiectul este în lucru. Vrem să legăm orașul de Lunca Mureșului cu spațiu verde, copaci, spații de agrement și pentru sport. În 2017 vrem să înceapă construirea primelor terenuri de sport, iar bălțile din zonă vor fi amenajate pentru agrement”, declara primarul Gheorghe Falcă în urmă cu aproape șase ani. Complexul urma să cuprindă șase terenuri de tenis, patru de baschet, două terenuri de handbal, două de fotbal și un teren de rugby.

Din toate aburelile mai sus menționate, s-a realizat doar studiul. Ăla chiar s-a făcut, merită toți banii!

Nu este singurul proiect pe care administrația liberală a orașului o promite și uită de ea. O prezintă cu mare tam-tam, apoi gata. Parcul din zona fostei fabrici Tricoul Roșu, pistele de canotaj de pe Mureș, rampele subterane pentru colectarea gunoiului, podul de la Trei Insule – sunt doar câteva din vrăjelile servite arădenilor dinsprre Primăria Arad și sediul PNL.

Sursa foto: arq.ro

Adauga comentariu