Vă întrebaţi "unde sunt teroriştii"? Au ajuns miniştri!

Gelu Voican Voiculescu, cunoscut şi drept “călăul” soţilor Ceauşescu, a luat o cârjă în cap, sâmbătă, în momentul în care s-a prezentat la ceremoniile de comemorare a zilei de 21 decembrie 1989 de la Bucureşti. Supravieţuitorii Revoluţiei confiscate nu-l plac pe Gelu Voican Voiculescu. Nici nu au de ce.

Gelu Voican Voiculescu este unul din cele mai controversate personaje ale Revoluţiei. Acuzat de spionaj economic și trădarea secretelor de stat în anii 70, a participat activ la evenimentele din decembrie 1989, fiind principalul orchestrator al procesului în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi şi condamnaţi la moarte. A coordonat apoi trecerea Securităţii în subordinea MApN şi a pus bazele infrastructurii serviciilor de informaţii de astăzi. Pentru activitatea sa din timpul Revoluţiei şi de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, Gelu Voican Voiculescu a fost trimis în judecată în ambele dosare în 2017 şi 2019. în prezent, controversatul personaj ocupă funcţia de director general al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, instituţie din subordinea Senatului. În funcţie a fost paraşutat, pe viaţă, printr-un decret semnat de Ion Iliescu în ultimele sale zile de mandat de preşedinte al României.

Aşa că nu e de mirare că Ilici a sărit să strige „păcat de sângele vărsat” de Gelu Voican Voiculescu sâmbătă în Piaţa Universităţii. Zice ultima şandrama stalinistă a României: ”Oamenii de bună credință au obligația morală, indiferent de ceea ce cred despre evenimentele din urmă cu treizeci de ani, să condamne violența”. După care adaugă: ”confiscarea și folosirea prilejului pentru a se răfui cu adversari politici arată cât de divizată este acum societatea, în contrast cu solidaritatea din zilele Revoluției, Revoluție care rămâne un act de demnitate al națiunii române”. Ce frumos ar fi fost dacă Ion Ilici Iliescu ar fi avut la el cuvinte la fel de aspre pentru a condmna „climatul de confruntare și de violență” din timpul mineriadelor din 1990, pe care le-au creat şi pus în manoperă chiar ei, Nea Nelu, amicul Gelu Voican Voiculescu şi restul găştii feseniste - cei care au confiscat Revoluţia.

Azi este 23 decembrie 2019. În urmă cu 30 de ani, Ion Ilici Iliescu, în complicitate cu şefii Forţelor Armate Române, punea în manoperă diversiunea „teroriştii care trag în populaţie din orice poziţie, otrăvesc apele şi atacă maternităţile”, pentru a pune mâna pe România. Problema era cuplul Ceauşescu, aflat în custodia Armatei Române încă de la „fuga” cu elicopterul din 22 decembrie. Iar românii nu numai că deja strigaseră că nu mai vor comunişti la conducerea ţării, încă din seara zile de 22 decembrie, motiv pentru care li se serviseră deja o porţie de „terorişti”, dar şi ceruseră judecarea şi condamnarea Ceauşeştilor în proces public pentru foametea şi umilinţele la care îi supuseseră. Ori asta era o problemă majoră, că Ceauşeştii nu au făcut singuri tot ceea ce au făcut. Procesul lor ar fi fost „Procesul Comunismului”, al Partidului Comunist, al sistemului, al Forţelor Armate Române, al InJustiţiei procurorilor şi judecătorilor care făceau condamnaţi de drept comun din dizidenţi, al Sindicatelor, al turnătorilor, miliţienilor, securiştilor, al tuturor lingăilor ridicători de osanale şi ode, al tuturor slugilor regimului. Un proces public ar fi arătat ce impostori sunt în fruntea PCR, UASCR, UTC, Sindicatelor, a Forţelor Armate Române, despre cum funcţiona statul român, care erau privilegiile lingăilor şi obedienţilor, care a fost represiunea, câţi erau vânduţi trup şi sufle Uniunii Sovietice şamd. Aflam şi noi detalii despre „dizidenţa” pro-moscovită a lui Ion Ilici Iliescu şi a acoliţilor săi. Nimeni, până la eşaloanele 3, 4 din aceste structuri nu ar fi ieşit alb şi curat din Procesul Ceauşeştilor – acela făcut pe bune. Nici nu ar mai fi fost nevoie de o Lege a lustraţiei, procesul în sine i-ar fi lustrat. De aceea s-a decis eliminarea cât mai rapidă a Ceuşeştilor. Iar pentru aceasta era nevoie de o justificare, de „o urgenţă”. Trebuia creată spaima covârşitoare în sânul populaţiei civile că Ceauşescu este atât de puternic sprijinit de către nişte fanatici încât se va întoarce şi-i va înrobi din nou pe toţi, după ce se va scălda în sângele lor. Aşa că s-au creat „teroriştii” şi diversiunea urgenţei de a salva poporul de aceştia. Iliescu şi clica lui, cu începere din seara zilei de 22 decembrie 1989, au pus la cale diversiuni armate în urma cărora au fost ucise aproape 1000 de persoane şi au mai fost schilodite alte aproape 3000. În numai patru zile, din 22 şi până în 25 decembrie 1989. Imediat ce au fost executaţi Ceauşeştii, „teroriştii” au dispărut. Nu au mai „reapărut” decât atunci când un grup de revoluţionari sătui de Iliescu şi gaşca au vrut să organizeze un protest la Metrou şi acesta a pus-o pe Doina Cornea să îndemne la televizor şi la radio să „nu se adune lumea” că încă mai sunt „terorişti” care ar vrea „să răzbune moartea lui Ceauşescu”, „că este o diversiune”. Diversiune era ce o pusese Ilici să facă.

Ca să înţelegeţi, vă reproduc din jurnalul acţinilor de luptă al UM 01060 Bucureşti una dintre misiunile primite în 22.12.1989: „În jurul orei 18,00, s-a primit misiunea de luptă pentru apărarea fostului CC şi Palatului Republicii, nimicirea elementelor din aceste sedii şi punerea acestora la dispoziţia organelor superioare”. În acelaşi timp, trupele aflate la faţa locului au fost anunţate că vor fi atacate de către „terorişti”.

Rezultatul? … Strigăte puternice, apeluri repetate în Piaţa Palatului: «Opriţi focul!», «Opriţi focul!», «Nu mai trageţi!», «Nu mai trageţi!», «Armata e cu noi!». La ora 18,23, ceea ce mai târziu se va numi Frontul Salvării Naţionale îşi începuse şedinţa organizatorică. Afară, în faţa Comitetului Central, încep să tragă nevăzuţii „terorişti”. Armata ripostează şi ea.

Şi, gata! Gata? Nu, nu a fost gata. Au urmat Masacrul ordonat la Otopeni, masacrul trupelor speciale din faţa sediului Marelui Stat Major General al Armatei şi nenumărate alte tentative de a pune cap în cap Forţe ale Armatei Române. Aşa avem tentativa de masacrarea a trupelor de securitate-miliţie din Cluj-Napoca, Şomcuta Mare, masacrele de la Sibiu, Turda, Brăila, Braşov, Arad, Bucureşti, Constanţa, Alba Iulia, Timişoara – peste tot unde au existat victime după 22 decembrie 1989. Morţii şi răniţii aceştia au fost justificarea asasinării de către Ion Ilici Iliescu şi gaşca sa a Ceauşeştilor.

Abia apoi a fost gata!

Adauga comentariu