UPDATE Un angajat al Penitenciarului Arad s-a împuşcat mortal

Un angajat al Penitenciarului de Maximimă Siguranţă Arad s-a sinucis cu arma din dotare. Totul s-a întâmplat în dimineaţa zilei de duminică în jur de ora 4. Este vorba despre subofiţerul L.B. Bărbatul era angajat la penitenciar din anul 1999. 

Parchetul va deschide un dosar care va stabili în amănunt ceea ce s-a întâmplat în cursul acestei dimineţi. Din primele informaţii bărbatul are aproximativ 50 de ani. 

UPDATE Reprezentanţii Penitenciarului Arad au transmis un comunicat în care se arată:

„ Duminică, 20.10.2019, în jurul orei 0400, un polițist de penitenciare aflat în serviciu, angajat al Penitenciarului Arad, a fost găsit împușcat, în Postul Control 2 al unității.

Personalul penitenciarului a solicitat, de îndată, sprijinul unui echipaj SMURD, la sosirea echipajului medical fiind constatat decesul.

Concomitent, a fost informat Inspectoratul de Poliție al Județului Arad, în vederea efectuării cercetărilor specifice la fața locului.

Precizăm că polițiștii de penitenciare sunt  evaluați psiholgic periodic, precum și ori de câte ori este necesar, ultima evaluare psihologică fiind efectuată, în cazul de față, la data de 06.11.2018.

Polițistul de penitenciare era angajat în sistemul penitenciar din anul 1999, îndeplinindu-și cu responsabilitate și profesionalism atribuțiile de serviciu.

Cauzele și împrejurările producerii acestui eveniment vor fi stabilite de organele de cercetare penală abilitate.

Întregul colectiv al Penitenciarului Arad își exprimă regretul față de acest eveniment și transmite sincere condoleanțe familiei”.

UPDATE 2: Reprezentanţii Poliţiei Arad spun că bărbatul s-a împuşcat la nivelul capului 

„Referitor la incidentul de la Penitenciarul Arad. Apelul a fost efectuat la SNAU 112 și transferat în Dispeceratul colocat ISU/SAJ LA ora 04.11. A fost alocat la caz echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă a Detașamentului de Pompieri Arad, echipaj care are în componenta și medic. Echipajul ajuns la fata locului la 04.16-04.18 a găsit o persoana, bărbat, decedat. Plaga prin împușcare la nivelul capului”.

Adauga comentariu