Un SMS trimis poate ajuta la refacerea demisolului secţiei infecţioase copii

Lucrările la demisolul secţiei Boli Infecțioase Copii, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, au fost aprobate, însă pentru finalizarea lor mai este nevoie de bani. Astfel, un nou număr pentru trimitere SMS este pus la dispoziţia arădenilor.

„2 secunde, atât îţi ia să trimiţi un SMS. Poţi astfel face o donaţie de 4 Euro organizaţiei Cetatea Voluntarilor pentru renovarea secţiei de Boli Infecţioase pe care vrei să o susţii. SMS la 8864 cu textul DRAG. Mai avem, prieteni, mai avem de parcurs un drum de sms-uri. Suntem, însă, mai aproape. Suntem 46 până acuma! Trebuie să fim destui. #cudragpentruviitor”, este mesajul transmis de Anamaria Nyeki Popa, preşedinta Cetăţii Voluntarilor.

Aceasta mai precizează că: „CCDBIC este unica secție cu acest profil din județul Arad și printre puținele din țară - aici sunt vindecați anual între 700 și 1200 de copii cu meningite, encefalite, scarlatine, rujeole, hepatite, enterocolite și multe, multe altele - boli care se transmit, boli care afectează nu doar bolnavul, ci și familia acestuia, colegii de școală sau de grădiniță, adică întreaga colectivitate din care aparține bolnavul. Ambulatorul la aceasta sectie pe care ne dorim sa il avem l-am considerat absolut necesar deoarece oferim posibilitatea de tratare, investigaţii, diagnosticare a copiilor fara nevoia de spitalizare, aceasta sectie fiind de boli infectioase astfel evitam contagierea copiilor cu mai multe boli. Oricare dintre copiii noștri poate deveni oricând victima unor boli infecțioase; noi îi vom oferi, cu sprijinul comunității arădene, nu doar tratamentul necesar pentru a se vindeca, ci și un cadru optimist, colorat și vesel pentru acest eveniment nedorit, dar atât de prezent în viața lui”.

Adauga comentariu