Un jandarm arădean a primit din partea Armatei Statelor Unite ale Americii una dintre cele mai importante distincții conferite militarilor din statele aliate

Plutonierul adjutant Dorin Pașca, din cadrul  Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a fost recompensat, de Armata Statelor Unite ale Americii, cu una dintre cele mai importante distincții conferite militarilor din statele aliate,  ,,THE ARMY ACHIEVEMENT MEDAL”. Distincția i-a fost înmânată în cadrul activității de evaluare a Jandarmeriei Române, pentru anul 2019.

 Cu aceeași ocazie, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, i-a înmânat subofițerului ,,Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne, cu însemn de război”, pentru participarea la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan.

„În perioada februarie - septembrie 2019, jandarmul arădean a îndeplinit funcția de  luptător ,,Guardian Angels’’, în cadrul misiunii NATO – Resolute Support din Kabul, Afganistan, contribuind la complexul proces de înfăptuire a păcii în zonă”, a declarat Dan Monoranu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.           

 

 

Adauga comentariu