Un bărbat a încercat să se sinucidă, intrând în lacul din zona Pădurice!

Poliţiştii locali au fost sesizaţi, în cursul nopţii de joi spre vineri, în jurul orei 00,50, prin dispeceratul DGPL Arad, de  agentul de pază din zona Pădurice că un bărbat a căzut în lacul din zonă.

Echipajul de ordine publică s-a deplasat la faţa locului, l-a ajutat să se ridice pe individul care era ud, pe jumătate dezbrăcat, de pe  bordura lacului şi l-a transportat la ghereta paznicului. Poliţistii locali i-au acordat primul ajutor pentru a preveni instalarea şocului hipotermic, până la sosirea ambulanţei.

 Ulterior acesta a fost transportat de echipajul medical la UPU. P.M., în vârstă de 44 ani a apelat la acest gest pe fondul unor probleme de ordin familial, existând indicii privind prezenţa unor antecedente de ordin psihiatric.

Adauga comentariu