Un bărbat din Arad a murit tăiat de elicea bărcii în care era la pescuit în Delta Dunării

Un bărbat de 39 de ani, din Arad, şi-a pierdut viaţa după ce a căzut sub barca în care se afla la pescuit fiind eviscerat. Totul s-a petrecut duminică în jurul orei 10.00.

Acesta, împreună cu încă doi prieteni, se afla în Delta Dunării, pentru pescuit, fiind cazaţi la o pensiune din Murighiol. În cursul dimineţii au plecat către zona de pescuit, trecând de lacul Uzlina, undeva pe lacul Isac.

Conform celor relatate de www.tulceanoastra.ro barcagiu era chiar proprietarul pensiunii. Se pare că tragedia a avut la bază mai multe nerespectări ale legii, care, cumulate, au dus la producerea accidentului. Conform unor surse din zonă, se pare că cei aflați în barcă petrecuseră până în jurul orei 5 dimineaţa, când au considerat ei că ar fi momentul propice să plece la pescuit.

Sursele spun că cei din barcă s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi erau zgomotoşi, iar barca se deplasa destul de rapid.

Probabil că acestea au fost cauzele care au dus la dezechilibrarea celui aflat în prova şi, ulterior, la decesul său.

Administrația Rezervației Biosfera Delta Dunării a declanșat imediat o anchetă în acest caz.

“Nu pot confirma încă ce s-a întâmplat exact în acest tragic accident, dar ceea ce vă pot spune sigur este că se vor intensifica controalele din partea ARBDD în echipe mixte cu poliția, garda de coastă și jandarmeria, pe tot teritoriul rezervaţiei. Toleranţa noastră este ZERO vis-a-vis de tot ce înseamnă nerespectarea legii” a declarat Guvernatorul ARBDD, Cătălin Țibuleac.

Sursă: https://www.tulceanoastra.ro

Adauga comentariu