Suporter Club UTA critică lucrările făcute la arena „Francisc Neuman”. „Băncile de rezerve sunt plasate aiurea” și „celebrul hotel și facilitățile pentru presă stagnează. Nicio firmă, la licitație”

Suporterii UTA-ei au reacționat critic la stadiul lucrărilor de la arena Francisc Neuman. Pe lângă faptul că unele norme nu sunt respectate, în unele locuri betoanele de la scrările de acces, crapă.

Fanii alb-roșii spun că o parte a lucrărilor este lăsată de izbeliște, întrucât anumite lucrări scoas ela licitație de Primăria Arad nu au adus vreo firmă doritoare. Acest lucru va duce inevitabil la prelungirea termenului de finalizare a arenei din calea Aurel Vlaicu.

„Comedia continuă la stadionul Francisc Neuman în timp ce unii se lasă prostiți cu câteva imagini editate și cred că lucrurile în sfârșit se mișcă. Iată câteva noutăți:

-Băncile de rezervă au fost plasate aiurea, mult prea departe de gazon, iar scaunele cu care vor fi dotate nu respectă categoria de calitate UEFA 4, la care se dorește să ajungă stadionul... să nu mai vorbim că nici nu au fost montate destule ca să respecte regulamentul FRF;

-Nu au fost comandate decât 4000 de scaune pentru tribune și nici acelea nu au fost achitate. Betoanele de la scări crapă treptat și nu se iau măsuri în această privință;

-După ce a fost ținută câteva săptămâni pe loc, compania care pune gazonul a început lucrările chiar dacă Primăria Arad nu le-a achitat facturile și a schimbat grosimea gazonului pentru a executa o lucrare de bună calitate, asumându-și costurile pe care le impune această schimbare.

-Lucrările la partea de vestiare, închidere a arenei, celebrul hotel și facilitățile pentru presă stagnează, până când se găsește o firmă dispusă să continue lucrările Tehnodomus. Nu a participat nici o firmă la licitație!

Avem o întrebare pentru voi, toți cei care iubiți UTA: când va fi inaugurat stadionul chiar vă veți bucura și veți aplauda frenetic? Veți zâmbi fals și vă veți minți că în sfârșit e bine și că măcar ne-am întors acasă? Veți uita de acești 6 ani de batjocură? Cei 6 ani fără casă...?”, se arată în postarea Suporter Club UTA.

Lucrările la stadion au început în urmă cu mai bine de cinci ani și au avut mai multe termene de finalizare. Nu a fost respectat vreunul și nimeni nu a fost tras la răspundere, deși autoritățile locale aveau această posibilitate.

Adauga comentariu