Şoferul care a ucis trei persoane pe autostradă a fost dus în arestul IPJ Arad (VIDEO)

Şoferul care a cauzat accidentul de vineri dimineaţă, de pe autostrada Timişoara-Lugoj, a fost reţinut pentru 30 de zile şi a fost dus în arestul IPJ Arad. Acesta intrase cu autoturismul pe contrasens şi a izbit frontal un alt autoturism. În urma impactului, trei persoane au decedat: doi adulţi şi un copil de cinci ani.

După producerea accidentului, şoferul în vârstă de 43 de ani a fugit şi a fost găsit câteva ore mai târziu de poliţişti. A fost testat cu aparatul alcooltest şi a rezultat o alcoolemie de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Iniţial a fost reţinut pentru 24 de ore, iar apoi dus în faţa unui judecător de la Tribunalul Arad. A primit 30 de zile de arest.

La intrarea în sediul IPJ Arad, a spus doar că îi pare rău de victime şi nu a putut explica cum de a ajuns pe contrasens.

Adauga comentariu