Sătul de nesimțirea altora, a împânzit parcul cu afișe haioase

Un arădean sătul să tot vadă că cei care își plimbă câinii prin parcuri nu curăță după ei a lipit afișe prin care le cere acestora într-un mod elegant să facă acest lucru. El a făcut două tipuri de afișe, unul în română, iar celălalt în engleză. Acestea au și desene pentru a înțelege toată lumea despre ce este vorba. 

Amintim că Potrivit Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 208/2011, însoţitorii animalelor de companie plimbate pe aleile dintre blocuri, faleza Mureşului sau în parcuri, trebuie să poarte cu ei:
(a) o pungă de hârtie pentru a ridica dejecţiile solide ale animalului şi

(b) un recipient de 1 l plin cu apă curată, cu ajutorul căreia vor spăla urmele de dejecţii sau de urină lăsate de animal.

Amenzile pentru  nerespectarea acestor reguli sunt cuprinse între 700 şi 1800  lei, iar în unele situaţii pot fi chiar mai mari, situându-se între 1500 şi 2000 lei. 

Dacă amenzile nu i-au speriat până acum pe propietarii câinilor poate afișele lipite o să-i respecte pe cei care frecventează acel parc și care nu doresc să meargă în casă având pe picioare tot felul de dejecţii.

Adauga comentariu