Reacţia DNA în cazul descinderilor de la sediul PSD

Reprezentanţii DNA au remis un comunicat de presă cu privire la acţiunile din această dimineaţă.

 Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, săvârşite în perioada 2016-2019.

„În cursul zilei de 09 decembrie 2019, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județelor Timiș și Arad, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice.

 În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicat.  

 

Adauga comentariu