Povestea arădeanului Adrian Luca, nominalizat Guvernator al Districtului Rotary 2241

De zeci de ani a intrat în Rotary şi de atunci, alături de colegii din Arad şi nu numai, nu încetează să ajute. Este vorba despre Adrian Luca, nominalizat Guvernatorul Districtului 2241. Într-un interviu acordat publicaţiei Ziar de Arad acesta ne dezvăluie detalii din viaţa personală, dar şi din interiorul clubului din care face parte.
 

Vorbiţi-ne puţin despre copilăria dumneavoastră?

- Provin dintr-o familie de doi ingineri agronomi. Am avut o copilărie extraordinar de frumoasă, o familie liniştită, am fost singurul copil, am avut parte de părinţi care reprezintă ceea ce înseamnă să fie părinţi, drept pentru care şi acum îmi aduc aminte. Mama a fost un om deosebit, a fost ceea ce reprezintă o mamă adevărată. Într-adevăr am avut o copilărie mai specială, părinţii mei chiar dacă au trăit vremurile acelea comuniste au avut şi posibilităţi sociale şi financiare. Am fost crescut de la trei luni cu bonă până la 20 şi ceva de ani. Părinţii au lucrat lângă Arad, la Fântânele, într-o instituţie. Am făcut şcoala primară. Am urmat apoi cursurile, din clasa a V-a până în a XII-a, la Liceul „Ioan Slavici” din Arad unde viaţa mea a început şi probabil că acolo s-a şi cristalizat pe un drum cât se poate de clar. Am fost coleg de clasă cu actuala mea soţie din calasa a V-a, am fost colegi de facultate, ne-am căsătorit foarte tineri, eu la 22, ea la 21. Am făcut facultatea împreună, ea Medicina, eu Politehnica, în Timişoara. Ne-am întors apoi acasă, avem un băiat care are 33 de ani şi marea realizare este că avem doi nepoţei care sunt minunaţi, unul de patru ani şi unul de un an şi un pic. Sunt bucuria noastră de zi cu zi, care ne împlinesc neîmplinirile cotidiene.

Ce pasiuni aveţi?

- Ca şi pasiuni din copilărie am avut ca sport tenisul. Am jucat tenis de câmp o perioadă destul de lungă, până la vârsta de 16 ani. Am fost jucător junior de tenis la naţională, după care a trebuit să ne dedicăm activităţii profesionale care nu era chiar atât de simplă.

Am lucrat ca şi inginer în domeniul lemnului o perioadă, am avut un bussines în domeniul mobilei şi lemnului, de o perioadă foarte lungă de timp sunt în domeniul auto, care este o altă pasiune a mea. Am făcut de copil şi karting şi automobilsm, probabil că arădenii ştiu că am fost partener cu bunul meu prieten al Raliului Aradului, Mihai Leu, cu care am organizat zece ediţii. Fiind în domeniul auto avem o reprezentanţă auto. Am început de la zero cu un brand necunoscut în România, acum 15 ani: KIA, afacere care rămâne încet, încet în mâinile fiului meu care văd că mă urmează, eu retrăgându-mă spre alte părţi din viaţa mea. Viaţa socială se rezumă la activitatea pe care o am în Rotary la care trebuie să-mi dedic mult mai mult timp, am fost printre privilegiaţii care am început Rotary în Arad şi în România aproape de la începuturi când după Revoluţie s-au reînfinţat cluburile şi mişcarea rotariană şi în ţara noastră. Am avut sprijiunul unor colegi din Elveţia, Franţa care ne-au reîndrumat ideile de voluntariat rotarian, oameni deosebiţi.

Povestiţi-ne despre Clubul Rotary din Arad

- Clubul din Arad este al patrulea club din ţară care s-a reînfinţat după perioada comunistă. Primul club a fost făcut în Bucureşti, apoi Timişoara, Cluj şi la noi. Aradul mai are mândria de a fi considerat tot dintre primele patru cluburi din ţară, în 1929 practic a început mişcarea rotariană în Arad, dar certificarea a fost făcută în 1930. Bazele rotariene în Arad au fost puse de oameni deosebiţi la acel moment.

Fac precizarea că în acest an avem o serie de evenimente pe care le vom celebra ca şi Rotary, respectiv 115 ani de la înfiinţarea Rotary la nivel mondial, 90 de ani de la înfiinţarea Rotary în Arad şi 70 de ani de când Rotary Internaţional celebrează înfiinţarea de către mişcarea rotariană a Organizaţiei Naţiunilor Unite, unde suntem parteneri şi bineînţeles 25 de ani de când am reînceput mişcarea rotariană în Arad.

Cum a apărut mişcarea rotariană?

- Această mişcare rotariană a fost înfiinţată în urmă cu 115 ani, în SUA, de trei prieteni. Dintre care Paul Harris a fost iniţiatorul, era vorba despre un avocat, despre un economist sau contabil şi un inginer. Ei fiind cei trei prieteni au hotărât să aibă o dezbarere şi să formeze un mic nucleu într-o perioadă în care Statele Unite ca societate era frământată de fel şi fel de probleme legate de starea societăţii. Era vorba despre prohibiţie, era vorba despre crerea unui sistem paralel al statului mafiot şi ei au dorit ca mesaj să trimită în societate o idee. Exista în SUA sau în lume şi posibilitatea ca oamenii de bun simţ, oneşti să progreseze, să poată să aibă realizări pe o cale decentă, firească şi normală nu numai printr-o modalitate subterană de a-ţi crea bunăstarea socială şi financiară. Culmea este că probabil putea să moară din faşă, dar a fost o idee care a prins enorm de mult în Statele Unite, a ieşit din graniţele lor ca şi concept al oamenilor de bun simţ. Astăzi, la nivel mondial, după 115 ani există, peste un milion 300 şi ceva de mii de membri Rotary în toate colţurile lunii împărţiţi pe zone, districte care, cum spunea un coleg de-al nostru de la nivel internaţional, s-a creat ca un fel de naţiune în numele binelui.

Ca să se înţeleagă despre ce este vorba o să spun doar un singur proiect de anvergură. Rotary ca şi organizaţie internaţională în ultimii 30 şi ceva de ani a avut un proiect grandios prin care peste state, naţiuni, popoare, culturi a încercat împrună cu nişte organizaţii mondiale să lanseze un proiect de eradicare a poliomelitei la nivel mondial. Poliomelita este o boală care afectează cu precădere copiii care lasă sechele, traume, şi invalidităţi, iar acum cu mândrie putem spune că la ora actuală există doar două focare minore în Pakistan care în următorii ani vor fi închise. Toate astea au însemnat eforturi fantastice atât prin acţiuni de voluntariat, vaccinări, ca să vorbim concret. Un vaccin costă sub un dolar. Problema este să ajungi în zonele afectate, să colaborezi cu nişte instituţii care probabil nu reuşesc să facă treaba asta, iar asta a implicat valori şi sume foarte mari şi ca să înţelegeţi cât de mult a prins acest proiect rotarian chair avem un colaborator de foarte mulţi ani care este cunoscut la nivel mondial prin cumpătarea în a da bani. Este vorba despre fundaţia Melinda şi Bill Gates care în fiecare an a stabilit că acele fonduri pe care le adună Rotary în aceste proiecte anuale ei le dublează. Asta este un motiv de înceredere pentru noi şi credeţi-mă că sumele sunt la nivelul miliardelor de dolari anual.

Ce proiecte aveţi la nivel local?

- Asta este la anvergura mondială, la nivel local noi încercăm prin toate proiectele pe care le avem să fim sprijin în zonele în care cetatea noastră, societatea noastră are mici nevoi. Ca idee, noi încercăm să promovăm mai mult excelenţa  şi am sprijinit foarte mulţi tineri de-a lungul anilor în domeniul artei, ştiinţei, copiii dotaţi care nu au avut posibilitatea de a fi neaparat promovaţi de instituţile de învăţământ, ori de familie, ori din motive financiare sau de multe ori din motive de logistică. Noi am încercat să luăm legătura cu unii dintre colegii noştri pe domeniul artei la Milano, la Londra, la Paris cluburi prietene cărora le-am cerut sprijinul în a-i promova şi ajuta. Asta nu înseamnă neaparat financiar. Am încercat să ne implicăm renovând saloane de spital pentru copii, biblioteci rurale, am cumpărat cărţi sau rechizite, domeniu este foarte vast, chiar dacă nu am apărut la lumină de foarte multe ori.

De exemplu, clubul din Arad împreună cu cel din Italia (după un exemplu din Italia) au demarat un proiect, care nu se ştie că este al nostru. Este proiectul Lunca Mureşului care a fost preluat de Direcţile Silvice dar ca fond şi idee a fost pornit de noi împreună cu colegii de la celălalt club. Este viabil şi funcţionează. Avem un proiect de peste 14 ani intitulat „dinţi frumoşi, copii sănătoşi”. Am implementat în şcoli din Arad igiena dentară prin pliante, prin donaţii lunare de pastă de dinţi, periuţe, prin specilişti, medici stomatologi care fac controale gratuite voluntar împreună cu un grup din Suedia. A ajuns astăzi să fie un proiect la nivel naţional şi probabil că în viitorul apropiat împreună cu Guvernul Suedez, Guvernul României va face un proiect legislativ care să fie la fel ca laptele şi cornul: o periuţă de dinţi şi o pastă de dinţi la două săptămâni pentru toţi copiii, proiectul înseamnă o stare de bine pentru viitorul nostru şi al copiilor.

O să fiţi guvernatorul din zona noastră

- La nivel mondial Rotary Internaţional este împărţită în 525 de distrincte. În toată lumea, fiecare distrinct geografic, zonal după gândirea care a făcut-o Rotary, împreună cu organizaţile abilitate la nivel mondial, are aceste districte, iar fiecare district este coordonat pentru un an de către un guvernator. Acesta are un aparat care îl sprijină şi coordonează activităţile şi proiectele cluburilor atât la nivel local cât şi proiectele de anvergură la nivel naţional.

România, spre fericirea nostră şi simbolic şi istoric, are aferent districtul 2241 intitulat România şi Republica Moldova. Deci la nivel mondial din punct de vedere Rotary există deja o unire de peste 20 a României cu Republica Moldova.

Districtul nostru România- Republica Moldova are peste 140 de cluburi în toate oraşele în unele, cum este şi Aradul, sunt chiar mai multe şi este gestionat prin intermediul Rotary de către un Guvernator. Acest Guvernator este practic o legătură permanentă între nevoile şi problemele districtului racordate la nevoile Rotary Internaţional.

Fiecare zonă, fiecare ţară are un rating din punct de vedere social şi economic a lui Rotary Internţonal.

De exemplu, contribuţia noastră financiară,  anuală este derizorie în comparaţie  cu contribuţia pe care o au colegii rotarieni din Eleveţia sau SUA. Şi atunci şi fondurile de la Rotary Internaţional sunt pe anumite proiecte pe care noi încercăm să le implementăm, sunt net superioare la ce ne vin din colaborarea cu un club din Germania. Clubul nostru cu Ascotiaţia Persoanelor cu nevoi speciale unde Ecaterina Ani Jager a obţinut prin noi şi un club partener din Germania o linie de produs lumânări personalizate unde persoanele cu nevoi speciale după posibilităţile lor lucrează zilnic se simt utili şi ne luminează viaţa de zi cu zi cu aceste lumânri, proiectul este sprijinit cu materii prime cu tot ce avem nevoie în acest domneiu. Colegul nostru care acum mulţi ani a început acest proiect a făcut un gest impresionat: stare lui de sănătate fiind destul de precară ştiind că i se va apropia sfârşitul a anunţat în ultima şedinţă de club în Germania că la funerarile lui ar dori în loc să i se cumpere flori şi coroane să se facă o donaţie pentru a se obţine un microbuz pentru această asociaţie din Arad care i-a fost un proiect drag şi s-a şi realizat. Acesta este un exemplu a ceea ce înceamnă un spirit adevărat rotarian.

În fiecar an noi avem un proiect împreună cu colegii noştri mai tineri din Rotaract şi Interact: „Fii Moş Crăciun pentru o zi”. Adunăm scrisori de la casele de tip familiar, iar apoi le cumpărăm copiilor ce au cerut conform listei lor şi le împărţim. Am avut peste 700 de pachete anual. Nu vorbim aici de sume, ci de împlicare şi de acea scânteie de a porni ceva.

În Arad sunt două cluburi care au în total aproximativ 60 de oameni din toate categorile sociale.

Cine se poate înscrie în club?

- Clubul nostru este deschis orcărei persoane care are dăruirea şi sufletul de a face ceva, costurile nu sunt atât de mari, aş vrea să dispară acea idee că membri Rotary sunt oameni cu posibilităţi finaciare mari, eu consider că membri Rotary sunt oameni bogaţi sufleteşte care doresc să facă ceva pentru semenii lor. E simplu, nu avem nici un fel de probleme nici financiare pentru că noi dăm banii pentru proiectele noastre. Încercăm, în anumite limite, să aducem şi societăţi, firme care rezonează cu aşa ceva şi ele îşi pot aduce aporul alături de  noi. Ca să se înţeleagă tipul de organizaţie fiind una din cele mai mari din lume astăzi, Rotary nu a dorit şi nu doreşte să fie organizaţie de interes naţional ceea ce înseamnă finanţare de la statul român, dreptul la un sediu, noi ca să fim complet liberi şi nedistorsionaţi de asemanea lucru nu avem un sediu, niciun fel de finaţare externă. Ne întâlnim în fiecare marţi seara, la Continetal, într-o sală, dezbatem, după care ne vedem de viaţa noastră o săptămână. Cine doreşte poate să vină să vadă. Suntem membri ai urbei, ne ducem viaţa înainte, încercăm să facem proiecte, oricine este binevenit, poate să vină să ne spuă un proiect, o idee, o soluţie.

De ce aţi întrat în Rotary?

Am intrat în primul şi în primul rând pentru mine. Pentru că atâta timp cât eu pot să mă dedic unor anumite cauze sociale, cauze care la final cu eforturile de rigoare, îmi dau o stare de bine şi am mulţumirea sufletească ştiind că am făcut un lucru bun înseamnă că pot să merg înainte. Cine se gândeşte să vină în Rotary doar dintr-un interes pur personal, toţi avem interese, nu o să reuşească să facă paşii normali  de a continua foarte mult timp. Am avut şi colegi care nu s-au regăsit.

 

    

 

    

 

Adauga comentariu