Peste 9.800.000 persoane au tranzitat punctele de frontieră din judeţul Arad. Cele mai multe au ales Nădlac II

Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră înformează că în cursul anului 2019, prin punctele de frontieră de pe raza judeţului Arad au tranzitat frontiera peste 9.800.000 persoane și 3.800.000 mijloace de transport.

Cele mai tranzitate au fost P.T.F. Nădlac II cu aproximativ 7.510.000 de persoane şi P.T.F. Nădlac I cu peste 1.290.000 de persoane.

Migraţie ilegală

 De asemenea, în anul 2019, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat 370 de persoane implicate în migraţia ilegală, cercetate pentru tentativă de trecere şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, acestea fiind descoperite atât la frontiera verde, cât și în punctele de trecere a frontierei. Totodată, au fost identificate şi 36 persoane, cercetate pentru infracţiunea de trafic de migranţi (călăuzire). 

Din punct de vedere al naționalităților, se remarcă numărul mare al cetățenilor Irak depistați la frontiera verde, precum și faptul că peste 85% din migranți provin din statele generatoare de migranți din Orientul Mijlociu și Apropiat (Irak, Iran, India,Turcia, Afganistan, Siria, Palestina, Pakistan).

Din punct de vedere al locului depistării, cele mai multe cazuri s-au înregistrat în zonele de competenţă ale S.P.F. Nădlac, S.P.F. Vărşand și S.P.F. Curtici.

„Pentru anul 2019 se remarcă creșterea numărului de cazuri în care migranții au încercat să treacă ilegal frontiera prin punctele de frontieră, organizați în grupuri mari, eterogene din punct de vedere al naționalității”, a declarat agent şef adjunct de poliţie Claudia Ardelean. 

 Moduri de operare la „zona verde”: deplasarea cu mijloace de transport în comun sau taxi până în apropierea unor localităţi din proximitatea frontierei, iar de acolo pe jos peste câmp spre frontiera cu Ungaria, în general pe timp de noapte, folosind vegetaţia înaltă din zona de frontieră; deplasarea spre frontieră cu autoturismele călăuzelor sau transportatorilor.

 Moduri de operare în P.T.F.-uri

În cazul persoanelor ascunse în autovehicule: ascunse în automarfare sau în microbuze, în spatele bagajelor/ în locuri special amenajate; ascunse sub/în bagaje, în autoturisme sau în tren; Prezentarea la controlul de frontieră de documente false/falsificate sau aparţinând altor persoane.

 

 

Adauga comentariu