Omorul, evaziunea fiscală şi traficul de droguri, în creştere la Arad

Bilanţul primelor şase luni ale Tribunalului Arad arată că unele infracţiuni sunt în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut în timp ce altele sunt în scădere. O creştere este la omoruri, trafic de droguri şi evaziune fiscală.

Astfel, pe rolul Tribunalului Arad, în primul semestru al anului, s-au judecat mai multe infracțiuni de omor. De la începutul anului şi pănă acum s-au înregistrat 11 infracțiuni de omor, dintre care 5 au fost soluționate iar 6 încă se judecă. Anul trecut au fost 7 din care 5 soluţionate.

Evaziunea fiscală este şi ea în creştere. Anul acesta sunt 23 de cauze, dintre care 9 soluționate și 11 aflate încă pe rol. Anul trecut au fost 21 de cauze din care 9 soluţionate.

Urmează traficul de droguri, cu 21 de dosare, dintre care 13 soluționate în prima jumătate a anului și 8 aflate în curs de judecare. Anul trecut au fost 13 dosare privind traficul de droguri, dintre care 8 soluţionate.

Infracțiunile de corupție sunt în număr de 14, între care 3 soluționate și 11 aflate pe rol. Anul trecut au fost zece dintre care 3 soluţionate.

În scădere este traficul de persoane care a înregistrat un număr de 12 dosare, dintre care două soluționate și 10 aflate în curs de judecare. Anul trecut au fost 20 de dosare din  care 9 soluţionate.

FOTO: www.antena3.ro

Adauga comentariu