O firmă austriacă a câştigat licitaţia pentru finalizarea celui de-al doilea pasaj de pe centura Aradului

Nicio firmă nu a contestat licitaţia pentru finalizarea lucrărilor la cel de-al doilea pasaj de pe centura Aradului, astfel că semnarea contractului de execuţie s-ar putea produce luna viitoare.

Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a fost cel care a făcut anunţul şi susţine că nu face promisiuni gratuite.

„Nu avem obiceiul să facem promisiuni gratuite sau estimări nerealiste, iar când ne obligăm în faţa cetăţenilor o facem cu responsabilitate. În momentul de faţă le pot spune arădenilor, care aşteaptă cu siguranţă această veste că avem un câştigător al licitaţiei organizată pentru finalizarea lucrărilor la pasajul denivelat pe centura Arad (DN7 km 540+248) peste Calea Ferată Arad Bucureşti”, afirmă preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

Este vorba despre compania Implenia Baugesellschaft m.b.H, o companie cu experienţă în execuţia unor asemenea lucrări. Mai trebuie menţionat că valoarea manoperei se ridică la 21 milioane lei iar durata de execuţie este de 12 luni.

În consecinţă, după semnarea contractului, aspect care se va produce cel mai probabil luna viitoare, compania desemnată câştigătoare a licitaţiei se va putea apuca de lucru în cel mai scurt timp.

De asemenea, lucrările le celălalt pasaj, din zona CET, trebuiau finalizate în cursul lunii trecute, însă condiţiile meteo nu au permis derularea unor lucrări. Acesta ar urma să fie dat în folosinţă în vara acestui an.

Realizarea celor două pasaje de pe centura Aradului a început acum în urmă cu şapte ani, însă lipsa de finanţare, iar mai apoi a procedurilor de licitaţii au dus la prelungirea termenelor.

Adauga comentariu