A murit alpinistul arădean Zsolt Torok!

Alpinistul arădean Zsolt Torok a murit, în cursul dimineţii de sâmbătă, 17 august. Anunţul a fost făcut de ministrul de Interne, Mihai Fifor. „Rămas bun, prieten drag...Dumnezeu să te odihneasca în pace!”, a postat Fifor, pe pagina de Facebook.

 Torok avea 45 de ani.

Torok a plecat într-o expediţie în Munţii Făgăraş. În cursul dimineţii, soţia acestuia, care nu mai avea informaţii de la el de trei zile, a anunţat autorităţile.

Echipe de salvamontişti din Sibiu şi Argeş, dar şi un elicopter al MAI au plecat de dimineaţă într-o misiune de căutare. Trupul fără suflare al alpinistului arădean a fost găsit în urmă cu puţin timp.  "Alpinistul român în vârstă de 45 de ani a fost localizat în zona Vârfului Negoiu şi este decedat. Se încearcă evacuarea pe calea aerului a acestuia şi în zonă sunt mai multe echipe Salvamont care încearcă să ajungă la locul accidentului", au transmis reprezentanţii Salvamont Sibiu, citaţi de news.ro.

Elicopterul care transportă trupul lui Zsolt Torok.

Adauga comentariu