Ministrul Muncii a anunțat că vrea să aducă muncitorii din domeniul construcțiilor înapoi în țară

Ministerul Muncii și Justiției Sociale va organiza, în perioada următoare, burse ale locurilor de muncă dedicate special muncitorilor români din mai multe țări ale Uniunii Europene pentru a convinge cât mai mulți să revină în țară, mai ales pentru a lucra în domeniul construcțiilor, a declarat, la sediul PSD Arad, ministrul Marius Budăi.

 „După cum bine știți, în data de 1 decembrie anul trecut, am semnat un memorandum cu patronatele în construcții. În urma acestor discuții cu sindicatele și patronatele din construcții declarând domeniul construcții pe următorii zece ani prioritar, deja în platforma noastră pentru Uniunea Europeană am urcat aceste locuri de muncă acolo și vom crea și burse ale locurilor de muncă deplasându-ne în Franța, Italia și Spania pentru început”, a spus ministrul Marius Budăi.

Ministrul a adăugat că urmare a măsurilor fiscale, salariul net al unui lucrător în construcţii nu mai poate coborî sub echivalentul în lei a 500 de euro, iar după discuţiile avute cu patronii, aceştia s-au arătat dispuşi să plătească şi ei în plus pentru a readuce în ţară muncitori.

„Deja este în desfășurare ca și bursă pe sistemul electronic, adică pe site-ul Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă sunt ridicate aceste locuri de muncă. Deja sunt accesate 50 de contracte sunt încheiate”, a mai afirmat ministrul.

Patronii care au afaceri în domeniul construcțiilor spun că măsura este una foarte bună. Aceștia susțin că ar avea nevoie de forță de muncă, cu atât mai mult cu cât cei care au muncit în țările din Occident au o bună pregătire profesională.

Adauga comentariu