Mihai Fifor, chemat la DNA, în dosarul șpăgilor de la vama Nădlac!

Senatorul de Arad Mihai Fifor este așteptat la sediul DNA Timișoara. Acesta urmează să fie audiat în dosarul șpăgilor din vama Nădlac, dosar care a zguduit organizația arădeană a PSD.

Pe lângă Fifror, în cursul zilei de azi au mai fost chemați la DNA Timișoara Luminița Jivan, deputat PSD de Caraș-Severin și Răzvan Cuc, fost ministru al Tranporturilor.

În urmă cu câteva zile, mai mulți angajați ai DRDP Timișoara și deputații arădeni Dorel Căprar și Florin Tripa au fost chemați la audieri. Parlamentarii au fost anunțați că au calitatea de suspecți. Șapte persoane au fost reținute pentru 24 de ora, iar mai apoi judecătorii ÎCCJ au decis eliberarea unora și măsura controlului judiciar pentru alții.

UPDATE. Puțin înainte de ora 10,00, senatorul Mihai Fifor a ajuns la sediul DNA Timișoara. La intrare, Fifor a declarat că a fost chemat în calitate de martor.

Adauga comentariu