Mai mulți arădeni au reușit să prindă un tâlhar, în Grădiște. A smuls lanțul unei femei (VIDEO)

Un tânăr de 20 de ani a fost prins de arădenii aflați pe streada Gorunului, în cursul nopții trecute. Acesta a smul lanțul unei femei și a fugit. Strigătele de ajutor ale femeii au alertat mai mulți localnici, care au reușit să-l prindă pe tâlhar.

„În noaptea de 25/26 iulie, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112 despre comiterea unei tâlhării pe raza municipiului. În fapt, în jurul orei 22.00, persoana vătămată -o femeie de 45 de ani, din Arad- în timp ce se deplasa pe jos pe strada Gorunului din municipiu, ar fi fost acostată de un tânăr care, prin smulgere, i-ar fi sustras un lanț din metal galben pe care aceasta îl purta la gât.

Imediat după comiterea activității infracționale, tânărul ar fi încercat să-și asigure scăparea și totodată sustragerea de la răspundere penală, luând-o la fugă. La strigătul femeii, manifestând un puternic spirit civic, cetățenii aflați pe o stradă adiacentă locului în care s-a produs fapta, împreună cu polițiștii Biroului de Ordine Publică au pornit în urmărirea fugarului, reușindu-se prinderea și identificarea celui în cauză”, spune Lorena Radu, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Asupra tânărului tâlhar de doar 20 de ani, din Chișineu-Criș, a fost găsită o bucată din lanțul smuls de la gâtul persoanei vărămate.

Pentru fapta comisă, tânărul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță de reținere, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Adauga comentariu