Lucrările la judecătoriile din Gurahonţ şi Lipova, finalizate

Lucrările de reabilitare a sediilor, demarate la Judecătoria Lipova şi la Judecătoria Gurahonţ au fost finalizate, activitatea celor două instanţe desfăşurându-se în condiţii optime.

“În luna octombrie a acestui an, au fost demarate lucrările de reabilitare a clădirilor în care funcţionează Judecătoria Lipova şi Judecătoria Gurahonţ. Astfel, la Judecătoria Lipova au fost efectuate lucrări de reparaţii şarpantă şi învelitoare, valoarea totală a investiţiei fiind de 147.971,83 lei, iar la Judecătoria Gurahonţ au fost efectuate lucrări de reparaţii la instalaţia electrică, valoarea totală a investiţiei fiind de 150.275,58 lei”, spune Flavius Bradin, vicepreşedinte al Tribunalului Arad.

De asemenea, în toamna acestui an, la sediul Judecătoriei Gurahonţ au fost efectuate lucrări de reparaţii curente, constând în: înlocuire geamuri, uşi, zugrăveli şi placări cu gresie şi faianţă, în încăperile şi holul din incinta instituţiei.

Valoarea totală contractului de execuţie  a fost de  66.555 lei, din care 63.000 lei de la bugetul de stat şi 3.555 lei din venituri proprii.

Adauga comentariu