Liberalii acuză împărţirea banilor de către Guvern, deşi primăriile PNL din Arad au luat sumele cele mai mari

Guvernul a alocat primăriilor bani pentru echilibrarea bugetelor locale. Deşi liberalii arădeni acuză faptul că municipiul Arad a primit bani puţini, în comparaţie cu alte oraşe din ţară, primăriile conduse de liberali au luat cei mai mulţi bani în judeţul Arad. „Municipiul Aradul a primit 1,7 milioane de lei, în timp ce Călăraşi a primit 16 milioane, Bacău 29 de milioane, Craiova peste 30 de milioane iar Oneşti peste 9 milioane. Suntem printre primii la contribuţii la bugetul de stat şi printre ultimii la alocări bugetare, de aceea consider că Aradul este păgubit de PSD. Acest partid ia banii arădenilor şi îi duce spre clientela politică a partidului, spre baronii locali care ar trebui să aducă voturi pentru PSD”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad.

Primăria Ineu, condusă de liberalul Călin Abrudan a primit cea mai mare sumă, dintre unităţile administrativ teritoriale din judeţul nostru – 3.500 de lei. Locul secund este ocupat de Lipova, oraş condus de PSD, iar poziţia  a treia a revenit oraşului Nădlac, condus de un primar al ALDE. Locul patru este deţinut de municipiul Arad, iar top 5 este încheiat de oraşul Sebiş, condus de PNL.

De menţionat că oraşul Chişineu-Criş, condus de social-democratul Gheorghe Burdan, nu a primit niciun leu la această alocare.

Adauga comentariu