Legea străzii în Arad: „Să ne apărăm unii pe alţii, să avem grijă unul de altul”

Poliţiştii locali au pornit, joi, alături de jurnalişti, în căutarea oamenilor fără adăpost. A fost o acţiune prin care s-a dorit luarea lor în evidenţă, dar şi un consult, deoarece foarte mulţi se află pe stradă şi au diferite boli transmisibile. Multe opriri, puncte cheie şi mulţi oameni ai străzi ridicaţi. Fie că este vorba despre mame cu copii în braţe care cerşeau, fie că e vorba de tineri fără adapost, toţi cei întâlniţi în drum au fost duşi la sediul din Micălaca. Din cinci unul a fost cooperant şi nu a avut nici o problemă că este filmat, ceilalţi au comentat şi chiar s-au ferit din faţa camerelor, ba chiar i-au întrebat pe poliţişti: Ce aveţi cu noi? Am dat în cap la cineva?

Un băiat care abia a împlinit 18 ani, găsit în zona Gării, îşi spune povestea, vorbeşte cu jurnaliştii, cu poliţia şi chiar o încurajează pe o „parteneră de stradă” că nu i se va întâmpla nimic. Fata plânge..îşi dă seama că va fi dusă la sediul poliţiei. Se teme, dar el o încuraja: „Nu ne face nimic. Ne dă o masă caldă, ne pune câteva întrebări şi apoi ne va da drumul. Fata plânge în continuare, se linişteşte când i se face controlul corporal, de către poliţista Ionela, pentru a fi urcată în dubă. Alături de ea, tânărul ce o încuraja, un bătrân şi o femeie cu un copil în braţe ce explica că tocmai vine de la tribunal unde a fost pentru a divorţa de soţul ei. Vrea să fie liberă pentru a stea cu tatăl celui mic şi pentru a putea lua alocaţia.... S-au urcat în dubă şi am pornit. Ei în dubă şi noi jurnaliştii alături de poliţişti în maşini separate.

Echipajul alături de care eram a oprit la Piaţa „Mihai Viteazul”. Acolo am dat de doi tineri. La vederea poliţiei şi a noastră au vrut să fugă, apoi l-au cunoscut pe unul dintre poliţişti şi a spus că stau de vorbă. „Noroc că vă ştim, dacă era altul, nu stăteam. Nu mă filmaţi. Nu vreau”, a spus unul dintre cei doi băieţi. Are 17 ani jumătate şi spune că stă pe străzi deoarece nu îi place acasă. Mama lui este la puşcărie, iar tatăl peste hotare, ar avea unde locui, la ceva neamuri, dar mai bine e pe stradă. Va merge probabil la iarnă când e ger mare. I-am cerut să îmi descrie o zi din viaţa lui şi mi-a spus: „mă trezesc dimineaţa la şapte, de la o părăseală şi vin în piaţa mică şi stau aici în fiecare zi. Ajut oamenii la flori, la parcare. Mai îmi dau bani, mai de mâncare, ne mai dă haine, mai au grijă de noi. .. poate o să renunţ la viaţa asta după 18 ani când poate mă angajez, o să fie altfel”.  

Care e legea voastră a străzii?

„Să ne apărăm unii pe alţii, să avem grijă unul de altul, să nu facem lucruri care nu trebuie făcute. Nu suntem doar noi sunt mai mulţi şi nu suntem doar doi-patru, suntem foarte mulţi şi nu toţi aici”.

 Îţi place viaţa asta?

„Îmi place viaţa de stradă, se fac mai mulţi bani, înveţi mai multe chestii, mai multe lucruri”

Din ce trăiţi?

„Cu ce trăim? Cu ce putem...sunt zile în care nu mâncăm nimic, azi nu am mâncat nimic (era ora 13.00) doar am fumat”.

Celălalt băiat care era cu el era mai tăcut, avea 17 ani, era iritat că a fost oprit, nu avea răbdare să stea de vorbă cu poliţia.  Au fost luaţi şi ei cu duba. Ne-am întors la sediu, a venit şi duba cu ei, erau destul de mulţi, erau adunaţi de la toate echipajele. Unii s-au arătat supăraţi că erau filmaţi. Au intrat în sediu şi a început identificarea lor şi consultul medical. Era şi un bărbat cu un câine în braţe, îl ţinea strâns. El e veteranul străzii, trăieşte de ani de zile acolo.

 Ce o să faceţi cu câinele? Îl abandonaţi?

„Nu, niciodată” şi îl ţinea strâns la piept. „Când mânănc eu, mănâncă şi el...”.

În altă încăpere erau trei femei cu trei bebelaşi în braţe, una era minoră. Doi dormeau, iar al treilea mânca, mama îl alăpta, i se făcuse foame.  Colegul meu de la altă publicaţie (Vali) le filma. Se citea pe chipul lui mila ce o avea faţă de ele, faţă de copilaşi... Imaginea era tristă. Eu avem sentimentul de milă încă de la primii oameni ai străzi luaţi în dubă. Dar, meseria nu te lasă să cedezi. Noi ne ducem munca până la capăt indiferent de ceea ce e în spatele camerei de filmat. Am mai dat o tură prin încăperi, m-am uitat la băiatul care spunea că viaţa lui se va schimba după 18 ani, i se lua tensiunea, era un pic deranjat. Unde erau ei strânşi deja se simţea un miros supărător. Unii nu au unde se spăla şi umblă aşa, aflasem la plecare că mulţi sunt plini de păduchi. Cu toate astea sunt oameni. Cine e de vină? Poate societatea ne-a spus un domn ce a asistat la scena în care oamenii străzii erau ridicaţi.

Unii poate înţeleg şi încearcă să se schimbe acceptând ajutorul autorităţilor, alţii nu. Sunt centre unde ar putea sta...mulţi vor rămâne în stradă şi acolo îşi vor găsi şi sfârşitul.

 

Adauga comentariu