La Arad se vor construi două case de tip familial și se va reabilita un centru de recuperare. Totul cu bani europeni

Un centru de recuperare pentru copii cu dizabilități mentale va fi reabilitat și alte două case de tip familial vor fi construite în Arad. Investițiile vor fi făcute cu bani europeni. Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și ai Consiliului Județean au prezentat proiectul social prin care, copiii cu dizabilități vor avea parte de condiții și îngrijire raportate la nevoile lor. Astfel, prin accesarea de fondurilor pe Programul Operaţional Regional 2014-2020 vor fi construite două case de tip familial „Hansel” și „Gretel” în municipiul Arad, în strada Tudor Vladimirescu nr. 29, fiecare având o capacitate de opt copii/ casă.

De asemenea se va extinde și moderniza un centru de zi și recuperare pentru copii cu dizabilități mentale „SIMBA”, cu o capacitate de 76 de locuri, prin reabilitarea/moderizarea/dotarea imobilului din municipiul Arad, tot pe strada Tudor Vladimirescu nr. 8-10.

„Acest proiect este rezultatul muncii și eforturilor unei echipe întregi. În aceste centre vor fi îngrijiți copii cu cu dizabilități severe, care nu pot fi îngrijiți acasă în familii sau la asistență maternali, datorită complexității nevoilor lor. Familiile știu că acești copii sunt pe mâini bune, în centre în care se asigură un climat potrivit și în care beneficiază de asistență medicală și socială specifică“, a declarat Erika Stark, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Cât privește centrul de zi pentru copii cu dizabilități mentale, în acest caz va fi vorba de o reabilitare, numărul beneficiarilor urmând să crească în acest. Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca a subliniat că apreciază măsurile de reformă din sistemul social și strategia prin care, beneficiarii de servicii sociale sunt lăsați aproape familie, în cazurile în care acest lucru este posibil.

Proiectul este în valoare de 4,66 milioane de lei.

Adauga comentariu