Iustin Cionca vrea să rezolve deszăpezirea aruncând GSP-ul în “ochii proştilor”!

Şi în această iarnă, deszăpezirea drumurlor judeţene din Arad a fost una problematică. Foarte multe drumuri blocate, din cauza stratului de zăpadă, şi prea puţină  mişcare din partea celor responsabili. Atacat din toate părţile, Consiliul Judeţean Arad – cel care are în administrare drumurile judeţene, încearcă să îşi “scoată cămaşa”.

Preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, a venit cu o idee total inutilă, însă pe care a aruncat-o pe “piaţă” cu speranţa că oamenii vor înghiţi “gălusca”. Un tertip ieftin, cu ăsta încearcă cei de conduc judeţul să scape de criticile juste ale oamenilor.

Iustin Cionca a lansat ideea de a solicita firmei care se ocupă de deszăpezire, adică Inteco Holding, să ofere primarilor din comunele şi oraşele judeţului acces la monitorizarea prin GPS a utilajelor care intervin pentru înlăturarea zăpezii.     

“Stimați arădeni, având în vedere frecventele sesizări referitoare la activitatea de deszăpezire pe drumurile județene din Arad, am decis să solicităm firmei Inteco Holding, care realizează deszăpezirea, să ofere primarilor din județul Arad acces la sistemul de monitorizare prin GPS a activității utilajelor de deszăpezire. Astfel, primarii vor putea constata dacă utilajele care apar pe traseu intervin eficient și ne pot transmite în mod oficial observațiile lor! Precizez încă o dată că NU Consiliul Județean deszăpezește drumurile județene, ci firma care este plătită pentru prestarea acestui serviciu, din banii arădenilor. În ce privește Consiliul Județean, vă asigurăm că vom plăti doar lucrările corect executate! De aceea și dorim să oferim primarilor din județ posibilitatea să dubleze activitatea de monitorizare și control realizată de echipele din teren ale Consiliului Județean!”, susţine Iustin Cionca, într-o postare pe Facebook.

Ei bine, avem de a face cu o chestiune subţire, de  propagandă şi nimic mai mult. Păi ce importanţă are dacă primarul unei comune vede pe un ecran că “sărăriţa” sau utilajul de deszăpezire au trecut pe dumul judeţean care-i străbate comuna, dacă stratul de omăt nu este dat la o parte sau dacă nu s-a împrăştiat destul material antiderapant?

Este ca şi cum CJA ar da GPS-uri firmelor care asfaltează drumurile judeţene. Iustin Cionca ar vedea pe un monitor că muncitorii au fost acolo cu tot cu utilaje, vede , mai apoi, şi drumul terminat dar peste câteva luni “puşcă” asfaltul. Vă sună cunoscută povestea?

Adauga comentariu