Ionuț Popa, în stare gravă! ACS Poli face apel pentru donații, UTA – nu!

Fostul antrenor al UTA-ei, Ionuț Popa, este în stare gravă. Familia lui solicită sprijin financiar pentru acoperirea unor cheltuieli medicale, iar unul dintre fostele cluburi antrenate de Popa, ACS Poli Timișoara, a făcut un apel către fanii viola pentru strângerea de fonduri.

Deși și-a încheiat cariera la UTA și a avut mai multe sezoane petrecute pe banca textiliștilor, UTA nu s-a raliat gestului făcut de clubul de pe Bega.

"Fostul nostru antrenor, Ionut Popa, are nevoie de ajutorul vostru. Acesta sufera de mai multe luni din cauza problemelor de sanatate, care au implicat cheltuieli medicale semnificative. Starea sa s-a agravat recent si acum are nevoie mai mult ca oricand de sustinerea noastra. Ne aducem cu totii aminte de rezultatele extraordinare reusite de Ionut Popa ca antrenor la Poli Timisoara: salvarea de la -14 puncte, o reusita unica la nivelul Ligii 1, finala Cupei Ligii si semifinala Cupei Romaniei, toate intr-unul dintre cele mai spectaculoase sezoane din istoria fotbalului timisorean. Mai presus de acestea, insa, retinem implicarea sa in momentele dificile pe care le-am intampinat impreuna si cloarea pe care Popica o aduce sportului nostru. Cei care pot si doresc sa il sustina in vederea acoperirii costurilor tratamentului sau, o pot face printr-o donatie in contul: Raiffeisen Bank RO51 RZBR 000 0600 1141 5017. Titularul contului este fiica fostului nostru antrenor, Medamira Popa„, este mesajul postat de clubul ACS Poli Timișoara.

Ionuț Popa a părăsit banca UTA-ei în urmă cu câteva luni, din pricina unor probleme de sănătate. Apropiații spuneau că a fost consultat de mai mulți medici și că nimeni nu a stabilit cauza.

De-a lungul carierei, Ionul Popa (66 de ani) a antrenat: UTA, Poli Timișoara, Poli Iași, Jiul Petroșani, FC Bihor și CS Mioveni.

Adauga comentariu