Instructorul auto din Arad care a pregătit 5.000 de şoferi. Rostema a fost înfiinţată de mai bine de 23 de ani

Mii de şoferi din judeţul Arad îi datorează faptul că ştiu să conducă, şi alte câteva sute că au reînvăţat după ani de pauză. Este vorba despre Stelian Nica, în vârstă de 58 de ani, care de ani buni a înfiinţat o şcoală de şoferi, iar acum mai are şi 14 instructori angajaţi.

Pasiunea pentru condus o are de la o vârstă fragedă. Era în clasa a II- a  când a simţit că îi plac maşinile. Atunci s-a dus la cercul de la Casa Pionierilor, era un cerc de carting.

Am urmat doi, trei ani. A fost un an de terorie, de mecanică ceea ce m-a ajutat în timp. Pentru că am ajuns și să-mi repar mașina pentru că cunoșteam niște lucruri de mecanică. După un an de studiu, am trecut și la condus, avea motor de mobră, patru trepte de viteză. Era ca o mașină în miniatură. Era un cartodrom mic. În timp am început să conduc singur, chiar am fost la unele concursuri. La un moment-dat am terminat și școala primară, am continuat cursul până când am ajuns la liceu. M-am dus tot pe domeniul profesional auto.  Acolo am obținut categoriile B, C și E. Am lucat mecanic auto o perioadă până la armată după care am continuat să fiu șofer, doi ani la marină, eu tot timpul zic că am fost marinar păcălit, adică că am fost șofer acolo. Mi-a picat bine, apoi am lucrat la o altă firmă de foraje petrol și am ajuns pe o mașină mică, făceam multe curse”, povesteşte  Stelian Nica.

În anul 1991 s-a gândit să facă ceva în plus pe lângă locul de muncă. Singura școală de șoferi era cea de stat, era ACR-ul. El a ales să fie instructor, o perioadă a făcut şi taximetrie. A fost la Bucureși, o lună de zile unde a obţinut atestatul.

După ce am obținut atestatul de instructor era normal că trebuie să lucrez la o școală. Era o şcoală în Arad se numea Star la ei m-am dus... Am lucrat acolo, lucram șofer dar după orele de serviciu puteam să fiu instructor. Am început cu un elev, doi, apoi după doi ani s-a îmbolnăvit  patronul şi şcoala s-a desființat. Am stat cam două luni în dilemă. Am lucrat la altă școală, la Custom, cam doi. Îmi făcusem clienți, oamenii mă plăceau. Mi-am făcut nume şi era cazul să îmi fac firmă. Mi-am făcut SRL. Am luat-o și pe soție acolo. M-am asociat cu o persoană şi am deschis o şcoală de şoferi. La un moment-dat persoana a ales alt domeniu și a rămas firma Rostema pe noi. Suntem înființați din 1996”, mai adaugă Stelian.

Instructorul este recomandat în permanenţă de către cei care i-au fost elevi. A început cu câţuva instructori, dar pentru că au fost multe solicitări şi noua legislație prevede că un instructor nu poate să facă decât șapte elevi pe lună atunci şi-a mărit echipa. Pentru a nu aștepta elevii a luat mai mulți instructori. A ajuns la 14. Spune  că importantă este calitatea.

Tatăl, fiul şi nepotul

„Cei cărora le-au plăcut mă recomandă. Un tânăr mi-a spus că şi tatăl lui a făcut cu mine. E o satisfacţie când ai instruit părinţii şi ajungi să iniţiezi şi copilul. Am avut odată chiar şi nepotul. Oamenii sunt mulţumiţi de serviciile mele. Trebuie să ştii şi cum vorbeşti, te îmbraci sau miroşi.  Cea mai mare satisfacţie este când cursanţii iau examneul din prima. Am avut cel puţin 5.000 de elevi. Le-a dat în mână un permis necesar tot restul vieţii. Cel mai în vârstă cursant a avut  70 de ani. Avea o maşină în garaj, în tinereţe a avut permis de tractor şi când un nepot a lui a plecat în Germania i-a făcut cadou maşina. Soţia lui l-a ambiţionat, era o provocare pentru el.

Nu a avut de prima dată un progres, dar şi-a dat drumul. În viaţă a lucrat ca şi sculer-matriţer. A luat permisul de conducere”, mai adaugă instructorul.

Acesta spune că este mulţumit sufleteşte şi în momentul în care primeşte  mesaje sau telefone de sărbători sau de ziua lui şi i se  mulţumeşte. Stelian are cinci copii, iar băiatul cel mai mare îl moşteneşte. Se ocupă şi el de afacere. Şi fetele conduc bine.

În ceea ce priveşte elevii, acesta spune că statistic femeile nu fac atâtea accidente ca un bărbat deoarece sunt mai atente, prudente,  bărbaţii mai teribilişti.

„Am avut mai multe femei ca bărbaţi, ele au o atenţie distributivă mult mai dezvoltată ca bărbaţii, mai puţin orietarea spaţială, dar în timp îşi dezvoltă şi timpul de reacţie şi coordonarea între mână şi picior. Ele conştientizează pericolul şi merg mai încet. E foarte importantă şi vârsta. Eu recomand la 18, 19 ani să se înscrie la şcoala de şoferi. Poţi să o faci oricând, însă şi  efortul financiar este mai mare, deoarece de obicei este nevoie de mai multe ore, iar munca este diferenţiată.

La şcoala Rostema minimul de ore este de 30 şi costă 1.600 de lei. În care intră şi 24 de ore de legislaţie şi simulare pe calculator.

Mai multe informaţii se pot obţine pe pagina de Facebook Rostema sau la numărul de telefon: 0744 278 436.

 

 

 

 

Adauga comentariu