Hora Unirii, pe gheaţă. Evenimentul a fost organizat de un preot din Arad!

O horă a Unirii inedită a avut loc, vineri după masă, în municipiul Arad, la patinoar. Peste 100 de copii de toate vârstele, dar și părinții acestora, s-au prins în Hora Unirii pe gheața Patinoarului care aparține Primăriei Arad. Inedia acțiunea a fost organizată de preotul paroh ortodox din cartierul Aradul Nou, Cosmin Gabriel Mariș.

Copiii au avut vârste cuprinse între 5 și 18 ani.  Pentru mulți dintre micuți a fost pentru prima dată când și-au pus patine în picioare, așa că atunci când s-au prins mână în mână ca să formeze hora unirii nu au refăcut doar cel mai simbolic dans al românilor, ci au fost ajutați de cei din jur ca să nu cadă, semnificând și ajutarea aproapelui prin gesturi mici. Cert este că pentru copii au fost o distracție de neuitat.

Primăria Municipiului Arad a ajutat acțiunea asigurând gratuit patine pentru cei care nu aveau.

La finalul manifestării, copii și părinții au fost răsplătiți de către preotul Cosmin Gabriel Mariș cu ceai cald, cozonac și dulciuri.

Adauga comentariu