Faceţi festival dragilor, puneţi muzica atât de tare până vă explodează timpanul, dar faceţi-o în cadru legal. Şi nu uitaţi că drepturile personale se întind numai până acolo unde nu le încalcă pe ale altora!

Suntem la a cincia ediţie a discotecii ilegale în aer liber “de-nepovestit”. Trecem peste faptul că 800.000 de euro daţi ilegal din banii clujenilor sunt la baza acestei afaceri acum particulare. Există un proces pe rol, intentat unui Acar Păun suficient de fraier încât să rişte închisoarea pentru mânăria făcută cu acei bani publici, aşa că mai aştept.

Salut, sunt Victor Lungu şi aş dori să discutăm despre lejeritatea cu care, pe perioada celor patru nopţi ai acestui “festival” de muzică pe stick, legea este călcată în picioare de către chiar cei puşi să o aplice şi să vegheze la buna ei aplicare. Despre Legea 61 care este încălcată, in integrum, de către autoritățile clujene, de cinci ediţii. Despre “Legea ordinii şi liniştii publice” şi “derogările” făcute de la ce prevede aceasta. Nu există derogare de la această lege, dar noi, cei care ne plângem degeaba, suntem striviţi pur şi simplu de lăcomia de imagine a lui Boc, în complicitate cu lăcomiile celorlalți: a festivalierilor care-și umplu auzul, mațul şi vena, a organizatorilor care-şi umplu teșchereaua şi a sponsorilor care-şi fac vânzările.

Deranjul fonic din fiecare noapte, până în zori şi dincolo de acestea, bubuielile din boxe și efectele pirotehnice ridică orașul în picioare – cu apogeul nesimţirii în jurul orelor 3 – 4 noaptea. Trei noaptea! Patru noaptea, băi autoritate publică locală extrem de nesimțită! Cum știi mătăluță să de urinezi cu boltă pe lege, abrogând-o în fiecare an în dispreț față de cei care-ți plătesc salariul și taxele și impozitele cu care te lauzi cât ești de gospodar!

Ca să vă faceți o idee cu privire până la ce distanțe se aude bubuiala și care zone îndepărate din municipiu față de Parcul Central sunt afectate de decibelii revărsați din boxe, consultați o hartă de pe aplicația municipalității la adresa: mycluj.e-primariaclujnapoca.ro. My Cluj este locul în care, apropos de nesimțire, reclamațiile sfârşesc prin a “fi în lucru” cu veşnicia. Doar Boc dansează sârbe penibile în parc, validând ilegalităţile de la Untold, de ce ar munci angajaţii lui?

Vorba unui petent de la ediţia precedentă: “Un oraș întreg doarme cam așa: Bum! Bum! Bum! Bum! Bum! Bum!Bum! Bum! Bum!...., la nesfârșit”... Se aude bubuitul boxelor la kilometri distanţă, pe toate dealurile din jurul Clujului. Cum credeţi că se aude în zona spitalelor, la 50, 100, 500 de metri de epicentrul nesimţirii şi lipsei de empatie a festivalierilor? Oare “animăluțele” acelea bolnave, pe două picioare, semenii voștri, or fi având dreptul la odihnă, la însănătoșire?

Cum am mai scris şi în alţi ani: nimeni nu face aici pledoaria mutării zbânțuielii căreia impropriu i se spune festival (e o circotecă cu decor de bâlci, cu decor infantil pseudo-fantastic – de fiecare dată când mă uit la penibilitatea de scenă mă aștept să apară Adevărata Fiică a Mamei Omida și să ghicească-n cărți, să facă dezlegări de cununii și să scoată argintul viu din om…). Nu, pledoaria este pentru bun simț și respectarea legii. În atâția ani de când se plânge aşa zisa “minoritate” care este deranjată de încălcarea legii, se putea ajunge la conștientizarea unui minim de bun simț și se putea rezolva tehnic acest inconvenient prin minime investiții. Dar lăcomia, prostia, nesimțirea și nepăsarea sunt mul mai mari la autoritățile aflate în cârdășie cu organizatorii. În interesul cui, băi, autoritate? Al horeca, Companiei de Transport Local și taximetriștilor? Al câtorva care-și închiriază patru zile casele? Al punerii Clujului pe te miri ce hartă? Sau al unor para-ndărături subterane? Că prea evidentă este implicare dincolo de lege și bun simț a autorităților locale în apărarea și acoperirea mizeriilor! Apropos de hărți și punerea municipiului pe acestea, când au de gând autorităţile locale să pună Clujul pe o hartă fără mizeria de la Pata Rât? Deh, în Republica Autonomă Cluj ne urinăm cu boltă pe lege până are să dea odată pe dinafară haznau. Atunci vor veni cu toţii să aprindă lumânări şi să se dea nevinovaţi ca după Caritas, ca după moartea Aurei Ion, ca după tragedia de la #Colectiv, ca după crimele de la Caracal. Boc e “ospitalierul” care are complici care vin şi stau patru zile şi nopţi cu alcoolul în cap şi fumul în nări, apoi ne spun nouă, care rămânem să tragem ponoasele preţurilor, că, un oraş sufocat în trafic, în mizerie, în lipsă de bun simţ, cu maşini parcate pe trotuare, cu cetăţeni care îşi mută fălcile pentru un petec de asfalt, un oraş cu aproape o mie de copii în afara creşei, că se dă banul public la discoteci ilegale in aer liber, la sclipiciuri şi artificii, e frumos. Ce-ar fi să faceţi acest festival la Pata Rât, pe muntele de gunoi?

Câinii latră, Caravana Nesimțirii trece. Într-o noapte va freca un stick cetățeanul Armin Van Bureen. Va fi fiind apogeul acestui dezmăț decibelic în pofida legii. Apoi ne vom întoarce să măturăm mizeria sub preș. Nesimțiții să-și numere biștarii, autoritățile para-ndărătul, clujenii să se întrebe pe banii cui se repară Parcul Central, Cluj Arena șamd. Sper că n-ai uitat, mă, autoritate, că băiatul pe care l-ai sponsorizat, fără ramburs, cu 800 de mii de euro din banii noștri, ai clujenilor, a promis în 2017 că dă o sumă mai generoasă de bani în 2018 pentru dezvoltarea Parcului Central? Poate-i dă în 2019 – şi nu pentru reparare – aia-i de chilin, ci pentru amenajări și alte bla-bla-uri. Asta după ce am arătat noi, degeaba, cum se defășoară adevăratele festivaluri de gen în Olanda, Belgia, Germania șamd. Niște țări cu autorități cu obraz, cărora le mai și pasă de cetățeni.

Şi, gata!

Adauga comentariu