Facebook îşi recunoaşte greşeala. Este vinovat pentru suspendarea unor conturi care au acordat review-uri negative Poliţiei Române

Facebook recunoaște că este de vină în scandalul utilizatorilor care au comentat pe pagina Poliției. Mai exact profilurile au fost suspendate din greșeală de sistemele lor automate. 

După ce sute de români s-au plâns că le-au fost suspendate temporar conturile de Facebook după ce au au dat review pe pagina Poliției, oficiali ai reţelei de socializare precizează că de vină a fost o eroare de algoritm, nu vreaum demers al administratorilor paginii Poliţiei.

"Ne pare foarte rău de greșeală. Profilurile au fost suspendate din greșeală de sistemele noastre automate și au fost restabilite cât de repede posibil după ce am putut investiga situația. Ne pare rău pentru neplăcerile cauzate. Confirmăm că, în urma investigației, am descoperit că blocările au fost rezultatul unei erori la sistemele noastre automate anti-spam", precizează reprezentanţii Facebook Europe, la solicitarea HotNews.

Pagina de Facebook a Poliției Române, care a fost în centrul scandalului, a renunțat joi la secțiunea de review-uri după ce ratingul se prăbușise din cauza zecilor de mii de utilizatori care dădeau note de o stea după scandalul șoferului care s-a ales cu dosar penal din cauza mesajului anti-PSD de pe plăcuțele de înmatriculare. Reamintim că peste 50.000 de români au acordat o stea din cinci Poliției Române. 

Adauga comentariu