Două fetițe minore care trăiesc în condiții improprii au fost vizitate de studenții de la Asistență Socială

Studenții specializării Asistență Socială, de la programul de studii licență, dar și master, coordonați de către Conf. Univ. Dr. Alina Breaz, continuă acțiunile caritabile din cadrul Campaniei Umanitare “Ajută-ne, să-i ajutăm!”

În atenția acestora, la această acțiune, a fost o familie formată din două fetițe de 8 ani, respectiv 7 ani, care  au rezultate deosebit de bune la școală. Acestea locuiesc împreună cu mama lor, cu bunica maternă într-o casă fără condițiile minime necesare unui trai decent. În curte locuiește și o altă familie având în intreținere o persoană cu handicat.

„Nu trebuiesă fie o zi de sărbătoare ca să ne încânte bucuria celor vulnerabili, sau care au nevoie de sprijinul nostru”, a declarat conf. univ.dr Alina Breaz.

 Cel mai important aspect pe care l-au concluzionat inițiatorii acțiunii, este faptul că în ciuda condițiilor precare de acasă, nu există nici o urmă de abandon, nici familial și nici școlar, fiind impresionați în special de bucuria copiilor la vederea echipei “Ajută-ne, să-i ajutăm. Multumim pe această cale tuturor celor care s-au implicat în acațiuni cât și studenților prezenți la acțiune”. Aceștia le-au dăruit pe lângă haine și alimente, încălțăminte, jucării și rechizite.

 

Adauga comentariu