Dorel a lovit din nou. Locuitorii unei străzi din Confecţii au rămas fără apă

Locuitorii de pe strada Baladei din cartierul Confecţii s-au trezit când au ajuns, marţi, acasă de la serviciu că nu au apă.  Din informaţiile pe care le avem se pare că există o avarie în zonă. Au fost ceva lucrări şi muncitorii au avariat din „greşeală” conducta de apă. Nu este prima dată în care Dorel de Arad produce o astfel de situaţie.

„Echipe de la Compania de Apă sunt acolo şi lucrează la remedierea problemei apărute”,  a declarat Monica Iovan, purtător de cuvânt al Companiei de Apă Arad.

Arădenii din zonă sunt revoltaţi deoarece sunt câteva ore bune de când nu au apă.

Adauga comentariu